CUTREMUR la vârful SRI!

CUTREMUR la vârful SRI!

Presedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele care aduc cateva schimbari importante la varful SRI. Astfel, Ion Grosu - unul dintre adjuncții directorului SRI - a fost trecut în rezervă și eliberat din funcție, în paralel cu numirea altor doi adjuncți: Cristian Romeo Bizadea și Adrian Ciocîrlan. Într-un comunicat, SRI anunță, fără a nominaliza, și schimbări la nivelul structurilor operative.

Alți patru generali SRI au fost trecuți în rezervă: Florea Ciobanu, Vicențiu Mangra, Adrian Popescu și Gheorghe Puiu. 

Comunicatul SRI

General de brigadă Adrian Ciocîrlan, anterior numirii, până în anul 2010, a ocupat diverse funcții de conducere în cadrul Direcției Generale Contraspionaj. În perioada 2010-2013, a fost șeful Direcției de Informații a Municipiului București. Între 2013-2016, a condus Direcția Generală Apararea Constituției.

În anul 2015 i-a fost acordat gradul de general de brigadă.

A participat la misiuni, acţiuni şi operaţiuni complexe derulate în special pe profil contraspionaj, în cooperare cu parteneri externi ai SRI.

Adrian Ciocîrlan a absolvit cursuri de pregătire în domeniul intelligence și studii de securitate desfășurate în țară și străinătate.

A urmat cursurile Facultăţii de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul", pe care le-a absolvit în anul 1996.

Vorbește fluent limba engleză și limba franceză.

S-a născut la 25 mai 1974, în București. Este căsătorit și are doi copii.

Colonel Cristian Bizadea, anterior numirii, a ocupat poziția de șef al Cabinetului Directorului SRI.

De la angajarea în Serviciu, în anul 2001, a deținut diferite funcții în Direcția Generală Contraspionaj: locțiitor al șefului Direcției, șef de departamente de analiză, operațiuni și planificare. În această calitate, a participat la operaţiuni derulate în cooperare cu parteneri interni și externi ai SRI.

A coordonat și contribuit la o bună parte din procesele de transformare instituțională a SRI.

În anul 2013 a obținut titlul de doctor în sociologie la Universitatea București, cu teza intitulată "Orientul Mijlociu Extins; o perspectivă demopolitică".

Este lector universitar și a predat cursuri de analiză a informațiilor și analiză de risc la Universitatea București și la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul".

Este licențiat în drept al Universității "Lucian Blaga" Sibiu și are un master în comunicare și relații publice, obținut la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.

Vorbește fluent limba engleză.

S-a născut în anul 1976, în București. Este căsătorit și are un copil.

De asemenea, la nivelul de comandă a structurilor operative ale Serviciului au avut loc noi numiri.

Comunicatul oficial al Administrației Prezidențiale:

Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele, la trecerea în rezervă, a domnului general-maior – cu două stele Grosu Ion din Serviciul Român de Informații - la data de 1 august 2016;

Decret privind eliberarea din funcţia de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii a domnului general locotenent – cu trei stele Grosu Ion - la data de 1 august 2016;

Decret privind numirea în funcţia de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii a domnului colonel Bizadea Romeo-Cristian - la data de 1 august 2016;

Decret privind numirea în funcţia de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii a domnului general de brigadă – cu o stea Ciocîrlan Adrian - la data de 1 august 2016;

Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Ciobanu Florea din Serviciul Român de Informații - la data de 1 august 2016;

Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Mangra Vicențiu din Serviciul Român de Informații - la data de 1 august 2016;

Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Popescu Adrian din Serviciul Român de Informații - la data de 1 august 2016;

Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Puiu Gheorghe din Serviciul Român de Informații - la data de 1 august 2016.



Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Priviți ce mută Rusia la granița cu Ucraina!

2 Percheziții la clanul interlop Duduianu

3 Americanii, semnal de forță! Priviți ce dihanie au scos din adâncuri!

4 Pușcărie scrie pe ea! / Un mail trimis de Buzăianu instanței o îngroapă definitiv pe japița lui Băsescu!

5 Din culisele marilor tunuri / Cine este în spatele firmelor care importă 90% din gazul rusesc?