„Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat”/Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

Profesorul de drept Valerius M. Ciucă, fost judecător la Tribunalul Uniunii Europene, susţine că neprezentarea unui judecător “în deliberare“ este echivalentă cu autodemisia, el comentând decizia Curţii Constituţionale de a amâna pentru luni verdictul referitor la Legea pensiilor magistraţilor, potrivit News.ro .

Totodată, Valerius M. Ciucă a precizat că toţi cei patru judecători ai Curţii Constituţionale care au părăsit duminică sala la dezbaterile privind legea pensiilor magistraţilor “nu mai pot vota nimic valid în cadrul CCR“.

“Dacă, în deliberare, un “judecător” nu se prezintă, el este considerat demis automat. Nici moartea nu reprezintă cauză de non-deliberare. Pe patul de moarte, judecătorul poate fi chestionat în legătură cu verdictul său. Au fost numeroase cazuri în toată lumea. Neprezentarea în deliberare, în orice ordin jurisdicţional, este echivalentă cu autodemisia. Cei patru, pe cale de consecinţă, nu mai pot vota. Se află în afara ordinii constituţionale şi în afara normelor universale“, a scris pe Facebook, Valerius M. Ciucă, profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, fost judecător la Tribunalul Uniunii Europene de la Luxemburg.

Profesorul Valerius M. Ciucă susţine că, probabil, cei patru judecători ai CCR au considerat că “este o glumiţă de partid prezenţa lor acolo“.

“Probabil, nimeni nu le-a spus ce rol fundamental îndeplinesc în statul nostru. Probabil, au doar un spirit ludic, sau, mai rău, nu-i interesează ştiinţa dreptului şi duhul statalităţii. Nu ştim nimic despre motivaţiile lor. Interesează aparenţa dezerţiunii lor instituţionale. Poţi motiva dizidenţa, opinia separată, completul de divergenţă, dar niciodată dezerţiunea. Precum la generali, dezerţiunea este sinonimă cu trădarea şi, fireşte, natural, cu autodemisia“, a mai spus profesorul ieşean.

Valerius M.Ciucă consideră că “pe cale de consecinţă, cei patru nu mai pot vota nimic în mod valid în cadrul CCR“.

Curtea Constituţională a amânat pentru luni decizia referitoare la Legea pensiilor magistraţilor, care modifică modul în care este stabilit cuantumul pensiei, precum şi condiţiile de pensionare. Aceasta este a doua amânare a deciziei, de această dată judecătorii constituţionali invocând lipsa cvorumului. Cvorumul implică prezemţa a şase dintre cei nou judecători ai Curţii.


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea