Dalai Lama marchează aniversarea vârstei de 85 de ani prin lansarea unui album muzical cu mantre şi învăţături

Dalai Lama marchează aniversarea vârstei de 85 de ani prin lansarea unui album muzical cu mantre şi învăţături

Dalai Lama a lansat luni, cu ocazia aniversării vârstei de 85 de ani, un album muzical cu mantre şi învăţături, informează Reuters.

Albumul ''Inner World'' începe cu piesa ''One Of My Favourite Prayers'' şi continuă cu meditaţii şi învăţături recitate de liderul spiritual tibetan exilat, acompaniat de muzică.

Ideea albumului a pornit de la muziciana Junelle Kunin, elevă a lui Dalai Lama din Noua Zeelandă, care l-a contactat în 2015 şi i-a făcut această propunere. Spre surprinderea ei, Dalai Lama a acceptat.

''Am crezut că va trebui să încerc să-l conving'', a declarat ea pentru Reuters într-un interviu acordat din casa sa din Auckland. ''La momentul înregistrării, Doamne, tremuram ca o frunză înainte de a intra acolo'', a povestit ea.

Kunin a efectuat înregistrările la reşedinţa lui Dalai Lama din Dharamsala, India.

După ce a revenit acasă, ea a lucrat împreună cu soţul său, Abraham, şi cu alţi muzicieni pentru a produce muzica pentru piese.

''Este o onoare incredibilă'', a declarat Abraham Kunin, adăugând că a fost ''intimidant'' având în vedere ''încrederea acordată şi responsabilitatea''.

Într-o înregistrare video de promovare a albumului, întrebat de ce a acceptat ideea, Dalai Lama a răspuns: ''Însuşi scopul vieţii mele este acela de a servi pe cât de mult pot''.



Al 14-lea lider spiritual tibetan Dalai Lama s-a născut pe 6 iulie 1935, în familia unor agricultori din satul Taktser, în nord-estul regiunii care acum face parte din Republica Populară Chineză.

La vârsta de doi ani, Lhamo Dhondup, aşa cum se numea atunci, a fost recunoscut drept ''reîncarnarea liderului anterior Dalai Lama, Thubten Gyatso''. A fost întronat oficial, în 1950, ca cel de-al 14-lea Dalai Lama (''Ocean de înţelepciune'').

A început educaţia monastică la vârsta de şase ani şi a obţinut diploma Geshe Lharampa (doctorat în filosofie budistă), când avea 25 de ani, conform datelor biografice publicate pe pagina Premiilor Nobel ( www.nobelprize.org ).

În 1950, Sfinţia Sa a fost chemat pentru a-şi asuma puterea politică deplină ca şef de stat şi de guvern când Tibetul era sub ameninţarea Republicii Populare Chineze. După răscoala nereuşită a populaţiei tibetane, Dalai Lama a părăsit Lhasa, capitala Tibetului, iar în 1959, a fost forţat să se exileze în India, după ocuparea militară a Tibetului, ce avea să devină Regiunea Autonomă Tibet. Din 1960, locuieşte în oraşul indian Dharamsala, supranumit şi ''micul Lhasa'', scaunul guvernului tibetan în exil, potrivit www.nobelprize.org.

În 1989, Dalai Lama a primit Premiul Nobel pentru Pace.

A primit peste 150 de premii, titluri onorifice, distincţii, în semn de recunoştinţă pentru mesajul cuprinzător de pace, non-violenţă, înţelegere inter-religioasă, responsabilitate universală şi compasiune. A semnat ca autor sau co-autor peste 110 lucrări. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...