Dan Barna: România are nevoie de o viziune, are nevoie de o direcţie

Dan Barna: România are nevoie de o viziune, are nevoie de o direcţie

Candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a reiterat, vineri, într-o declaraţie de presă, necesitatea unei dezbateri publice între principalii candidaţi aflaţi în cursa alegerilor pentru Cotroceni.

"Vreau să-l invit din nou pe preşedintele Klaus Iohannis, pe încă premierul Viorica Dăncilă, să avem o dezbatere în faţa românilor despre viitorul României. E momentul ca românii să poată să opteze şi să aleagă, având ocazia să asculte pe candidaţi, precum văd ei, România, următorilor ani. Pentru că, în momentul de faţă, suntem la o răscruce, iar România nu mai poate să continue să funcţioneze ca un stat de azi pe mâine. România are nevoie de o viziune, are nevoie de o direcţie. Or, lucrul acesta poate fi explicat românilor într-o dezbatere reală, într-o dezbatere deschisă", a spus Dan Barna.

Acesta s-a declarat încântat de atmosfera întâlnită în două companii din municipiul Baia Mare pe care le-a vizitat.

"În această dimineaţă (vineri - n.r.) am fost în două dintre companiile din Baia Mare, şi la Electrosistem şi Italsofa, şi am avut bucuria, şi oarecum confirmarea că există o bucată de Românie de care ştim foarte puţini. O bucată de Românie, cu companii şi antreprenori care funcţionează la standarde, unde oamenii au locuri de muncă, oamenii sunt încântaţi, acest lucru nu ar mai trebui să fie o excepţie, ci să fie o regulă", a declarat Dan Barna.

Candidatul Alianţei USR PLUS a mai precizat că miza alegerilor o reprezintă un tur doi în care PSD să fie scos din competiţie.

"Miza reală a acestor alegeri este aceea de-a avea un tur doi, fără PSD. Miza reală a acestor alegeri este posibilitatea ca, având un tur doi, fără PSD, să putem să deschidem o direcţie de dezvoltare pentru România, având companii de succes ca şi cele două din Baia Mare pe care le-am vizitat. De altfel, în toate judeţele pe care le-am vizitat am întâlnit astfel de companii, ele să devină o regulă şi nu un lucru cu care ne lăudăm ca fiind o excepţie", a mai spus Dan Barna.

El a arătat că reîncrederea românilor din diaspora şi din ţară se poate câştiga doar prin proiecte realizate.

"Pentru că am discutat cu mulţi români din diaspora, aceştia, foarte mulţi au plecat din pricina salariului minim, dar foarte mulţi au plecat pentru că nu mai aveau încredere în România. Or, această încredere se poate reconstrui cu o încredere cu o Românie care se modernizează, cu o Românie care construieşte autostrăzi, cu o Românie în care digitalizarea devine o realitate, o Românie în care ANAF-ul şi instituţiile statului ajută cetăţenii, ajută antreprenorii români, ajută capitalul românesc. În acest context, dar şi în discuţiile pe care le-am avut de-a lungul zile, am fost la piaţă, am discutat cu toate categoriile de băimăreni, de la profesori şi medici chirurgi ai oraşului până la persoane care mi-au spus că e nevoie de o schimbare. Că e nevoie de o nouă clasă politică, şi de fapt, tinerii să se implice în politica din România", a spus Dan Barna. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

3 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

4 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

5 Un articol despre ce se întâmplă în India...