Dan McCafferty, fostul solist al trupei Nazareth, a murit la 76 de ani

Dan McCafferty, fostul solist al trupei de hard rock scoţiene Nazareth, a murit marţi la vârsta de 76 de ani, a anunţat basistul trupei şi prietenul său, Pete Agnew, într-o postare pe Facebook.

Dan McCafferty, care suferea de mai multe boli, a murit la 76 de ani

Dan McCafferty, care suferea de mai multe boli, a murit la 76 de ani FOTO Profimedia

"Dan a murit (marţi) la ora 12.40. Acesta este cel mai trist anunţ pe care a trebuit să îl fac vreodată. Maryann şi familia au pierdut un soţ şi tată minunat şi iubitor, eu mi-am pierdut cel mai bun prieten, iar lumea a pierdut unul dintre cei mai mari cântăreţi care au trăit vreodată. Sunt prea trist pentru a mai spune ceva în acest moment", a scris Agnew.

Dan McCafferty a fost membru fondator şi solist al legendarei trupe scoţiene de hard rock Nazareth. Trupa a fost înfiinţată în 1968 alături de chitaristul principal Manny Charlton (1941-2022), care a murit în iulie, basistul Pete Agnew şi bateristul Darrell Sweet (1947-1999). McCafferty s-a retras din turnee în 2013, din cauza unor probleme de sănătate, iar în 2019 a lansat cel de-al treilea album solo, "Last Testament".

McCafferty suferea de boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC) şi ulcer.Trupa a avut succes în Marea Britanie la începutul anilor '70, cu hituri precum "Broken Down Angel" şi "Bad Bad Boy". Ei au cunoscut faima internaţională odată cu lansarea albumului lor din 1975, "Hair of the Dog".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Yuval Noah Harari / Douăsprezece teze despre lumea care vine

2 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...

3 VIDEO Turcia reacționează vehement după ce două nave civile au fost lovite de drone în Marea Neagră, la plecarea din Rusia

4 Ce „coace” Tucker Carlson? /

5 Regula neștiută a plajelor grecești: șezlongul e gratuit la consumație minimă