David Popovici șochează: „Am vrut sa renunț cu 3 zile înainte de concurs. L-am pus pe tata să ia bilete de întoarcere”

David Popovici (20 de ani), sportiv legitimat la CS Dinamo, a avut parte de galerie din partea fotbaliștilor de la FCSB.

David Popovici a ieșit din bazin fericit  FOTO Facebook CS Dinamo

David Popovici a ieșit din bazin fericit FOTO Facebook CS Dinamo

Jucătorii campioanei României la fotbal au urmărit în direct cursa în sala de mese de la cantonament. Au bătut cu palmele în mese și au scandat de parcă erau în galerie.

Alibec și Chiricheș au fost cei mai energici. Cei doi sunt anunțați titulari la meciul de mâine, de pe Arena Națională, cu Shkendija, din Macedonia de Nord.

Partida începe la ora 20.30, urmând a fi transmisă de Antena 1 și contează pentru manșa secundă din turul doi prelimininar al Ligii Campionilor. Oaspeții au învins cu 1-0 în tur.

Și CS Dinamo a marcat momentul printr-o postare pe contul de Facebook al clubului.

Popovici a mărturisit pentru jurnaliștii GSP trimiși în Singapore că s-a gândit să nu participe la competiție. A recunoscut că a fost cuprins o stare de teamă.

Cu trei zile înainte să înceapă concursul am pățit ceva ce nu am mai pățit niciodată și anume să îmi fie frică. Să îmi doresc să mă întorc acasă. M-a cuprins frica asta.

Am început să mă uit inclusiv după bilete de întoarcere. L-am rugat pe tatăl meu să se ocupe, să îi anunțe pe toți că nu voi mai concura. Îmi părea rău de toți oamenii care au venit și au luat bilet, familie etc.

Dar simțeam că nu pot să mai continui. Și, cum le spuneam și lor mai devreme, nu dintr-o frică de a pierde sau de a, nu știu, nu merge în timpii pe care îi aștepta lumea să merg, ci dintr-o frică de a-mi atinge propriul potențial. Și tocmai pentru că anul ăsta am început să mă simt foarte bine în antrenamente, să ating niște timpi pe care nu i-am mai atins niciodată, să am un concurs excelent în Slovacia acum o lună...”, a afirmat campionul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 România proștilor care se dau deștepți / Cum a fost scoasă din context declarația unui specialist, reinterpretată de nespecialiști și transformată în de…

2 Tragedie pe A21 / Părinți români au condus 100 km cu fiul decedat în mașină

3 Via Transilvanica vs. Camino de Santiago: „Poți merge ore fără să vezi un om”

4 Economist rus de stat / Rusia pierde războiul cu Ucraina, inevitabilă criză socială

5 Vladimir Putin își mută activitatea în Siberia, ferit de dronele ucrainene