David Walliams pierde în instanță: acuzații de abuz sexual asupra unor minore

David Walliams

David Walliams, jurat la Britain's Got Talent Foto: X

Demersul juridic al lui David Walliams de a opri apariția în presă a mărturiilor privind presupusele sale abuzuri sexuale a eșuat. În urma acestei decizii a instanței, au ieșit la iveală declarațiile mai multor femei care îl acuză pe fostul jurat că a abuzat de fete de 15 ani, profitând de faima sa pentru a le exploata sexual în perioada în care acestea erau foarte tinere sau adolescente.

Una dintre vocile care au rupt tăcerea este Lilly Creightmore. Într-o intervenție pentru emisiunea BBC Newsnight, femeia s-a declarat „furioasă” pe comportamentul vedetei, susținând că a fost „manipulată” de Walliams pe vremea când era adolescentă. Potrivit relatării sale, la doar o lună după ce s-au cunoscut, acesta i-a propus că „se poate muta cu el și, practic, că aș putea fi colega lui de apartament”.

Creightmore a descris în detaliu momentele în care s-a simțit încolțită de avansurile acestuia:

„M-am simțit instantaneu presată să împart patul cu el. Seara, venea cumva să stea cu mine și să-mi mângâie piciorul, iar într-o noapte cred că și-a pus capul în poala mea și mi-a spus ceva de genul: «Ești sigură că nu vrei să vii să dormi în patul meu cu mine?». Aveam o forță interioară de genul: «Nu, nu mă atragi în felul ăsta»... Simțeam că sunt manipulată.” - Lilly Creightmore

Tânăra a subliniat că furia ei se îndreaptă împotriva unui fenomen mai larg, punctând că „această cultură a bărbaților în vârstă aflați în poziții de putere trebuie să dispară, trebuie să se oprească. Își forțează pozițiile, folosesc tineri și abuzează tineri și, bineînțeles, oameni de orice vârstă. Încă sunt prea mulți bărbați la putere care fac asta și trebuie să plece”.

De cealaltă parte, David Walliams respinge categoric toate acuzațiile care i se aduc, deși admite, privind retrospectiv, că uneori „s-a comportat nechibzuit”, potrivit BBC.

„Nu sunt un prădător sexual. Nu am încălcat legea, dar sunt devastat că unele dintre femeile pe care le-am întâlnit acum 10-20 de ani și-au exprimat acum durerea sau furia față de mine”, s-a apărat fostul jurat.

Referindu-se strict la cazul lui Lilly Creightmore, Walliams susține că s-a simțit „devastat” auzind versiunea ei, întrucât el a considerat că între ei a existat o prietenie „specială”. Vedeta afirmă că nu a avut un comportament necorespunzător și că nu a „vizat-o” pe tânără din cauza faptului că era „vulnerabilă” sau „tânără”. De asemenea, el neagă ferm că darurile oferite sau propunerile de ajutor ar fi reprezentat metode de a o ademeni, manipula sau constrânge să întrețină relații intime cu el.

„Îmi dau seama că nu am ținut întotdeauna cont de sentimentele oamenilor. Este un lucru pe care îl regret. Și, deși un dezechilibru de putere este inevitabil atunci când un partid este faimos, abuzul de putere este cu totul altceva și este ceva ce nu am făcut niciodată.” - David Walliams

Scandalul a provocat reacții și din partea Fremantle UK, compania care produce celebra emisiune „Britain's Got Talent”, unde Walliams a făcut parte din juriu timp de zece sezoane. Reprezentanții firmei s-au declarat „tulburați și îngrijorați” de acuzațiile care îl vizează pe fostul lor colaborator.

Compania a ținut să precizeze că Walliams nu a mai fost jurat în cadrul show-ului „de mai bine de patru ani” și că „în timpul petrecut în emisiune și în perioada intermediară, nu s-a făcut nicio plângere cu privire la comportamentul său față de Fremantle UK”.

Totodată, un purtător de cuvânt al producătorilor a lansat un apel public pentru eventualele victime: „Dacă cineva consideră că a fost victima vreunei nereguli sau a unei fapte greșite din partea cuiva în producțiile Fremantle sau ale caselor de discuri asociate, îl încurajăm să se adreseze”. Acesta a dat asigurări că instituția nu tolerează astfel de derapaje: „Vom trata orice reclamație cu seriozitate. Protejarea bunăstării angajaților, freelancerilor, colaboratorilor și fanilor noștri a fost întotdeauna și rămâne absolut primordială pentru companie”.

Explorează subiectele:

David Walliams abuz sexual Britain's Got Talent


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Noi imagini din „distrusul” Iran...

3 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

4 Planul controversat al PSD / 26 de județe și Primăria Capitalei ar putea dispărea

5 VIDEO Nu, nu sunt imagini din pădurea adormită...