De ce a lipsit președintele Nicușor Dan de la Ziua Marinei: „Am vrut să rupem această obișnuință”

Preşedintele Nicuşor Dan spune că nu a fost prezent la manifestările de Ziua Marinei de la Constanţa, deoarece a dorit „să rupă această tradiţie”.

Nicușor Dan, alături de familie, la mănăstire, de Ziua Marinei Române/FOTO: Antena 3 CNN

Nicușor Dan, alături de familie, la mănăstire, de Ziua Marinei Române/FOTO: Antena 3 CNN

Șeful statului a fost întrebat, luni, la Antena 3 , de către o femeie din Constanţa, de ce nu a mers la manifestările de Ziua Marinei.

„Este o obişnuinţă ca preşedintele să se ducă la Ziua Marinei. Avem şi Ziua Forţelor Terestre de Sfântu Gheorghe, nu e o obişnuinţă, avem Ziua Aviaţiei, nu e o obişnuinţă, avem Ziua Eroilor. E o obişnuinţă care s-a instaurat şi am vrut să rupem această obişnuinţă. Am vrut să mă duc într-o zi care, după Paşte şi Crăciun este cea mai importantă pentru români, să trăiesc în comunitate la mănăstirea Sâmbăta. Asta este tot. Nu înseamnă vreo lipsă de respect faţă de Armată. Am vizitat nişte unităţi militare, mă preocupă foarte tare situaţia de securitate”, a afirmat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă este se afă în campanie pentru a atrage electoratul AUR și electoratul lui Călin Georgescu, Nicușor Dan a răspuns:

„Haideți mai întâi să lămurim niște chestiuni. Am fost la Mănăstirea Sâmbăta, dar cu familia. Așa am considerat că e potrivit de Sfânta Maria. (...) Iar legat de Arsenie Boca, este în apropierea Făgărașului și de Sâmbăta de Sus, unde eram. Este vestita cabană Sâmbăta pentru orice om care trăiește în zonă și acolo este și un schit care s-a construit și este și o cabană de salvamontiști. Am fost și la cabană, și la schitul acela. Era politicos să mă duc, fiind acolo ,și la salvamontiști, pentru că mi se pare normal. Cam asta e”, a explicat șeful statului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă