Vârstnicul familiei, cu puțin înaintea degradării fiziologice, să decidă singur dacă dorește petrecerea bătrâneții în familie sau în azil. Aceasta este situația ideală pe care o expun psihiatrii.

Subiectul arhidezbătut despre locurile care ar trebui să fie instituţii de ocrotire a persoanelor vârstnice trebuie să fie abordat și prin prisma stărilor sufletești ale celor care trăiesc, dar mai ales ale celor care îi duc pe bătrâni acolo. Este punctul de vedere al medicului Cozmin Mihai, specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași.

„Rudele vârstnicilor simt adesea că prima alegere este un azil de bătrâni. Planurile care ar trebui să aibă prioritate întârzie sau sunt absente în mintea acestora. Mulți vârstnici nici nu sunt întrebați ce își doresc în ultima lor etapă de viață. Mulți aparținători vin disperați și mă întreabă dacă cunosc vreun azil cu locuri disponibile. Și eu îi întreb: v-ați gândit și la varianta de a fi îngrijit(ă) acasă de cineva priceput la asta? S-ar simți mai bine în sânul familiei; asta dacă «sânul» își mai dorește...”, ne mărturisește dr. Cozmin Mihai.

Potrivit acestuia, a devenit o tradiție ca rudele vârstnicilor să aleagă varianta cea mai rapidă: azilul. Sfatul specialiștilor este ca situația să fie abordată încă din perioada de funcționalitate trupească și cerebrală a persoanei în cauză. „Un circuit normal și optimist se risipește: faci copii și speri ca aceștia să te îngrijească la bătrânețe. Un lucru pe care trebuie să îl ții sub observație este dacă urmașii au sentimente pentru tine sau dacă doar te vor plecat de acasă cu testamentul semnat”, adaugă psihiatrul ieșean.

Un secol de viteză și de debarasare sentimentală

O altă realitate pe care a constatat-o medicul psihiatru în cadrul discuțiilor cu pacienții săi este că suntem din ce în ce mai informați, dar ne-am golit de sentimente și de empatie.

„Ne dorim prea multe din punct de vedere financiar și pentru asta ne sacrificăm timpul la care nu ne vom mai întoarce niciodată. Poate așa este pe o parte, dar pe altă parte se pierde din vedere timpul prețios pentru familie. Sentimentele pentru cei dragi se dizolvă ca o picătură de lapte într-o ceașcă de cafea și uite așa nu mai găsești timp pentru cei care ți-au dat viață”, mai spune dr. Cozmin Mihai.

Astfel, spun specialiștii, în goana după „fericire” uităm aspecte importante din viața noastră.

„Mulți semeni cu prea multe sarcini se lasă copleșiți de probleme și, dintr-o dată, problema cea mai importată pentru ei devine o ecuație pe care ar dori să le-o rezolve statul sau vreun azil privat. Prinși în tumultul vieții agitate, nici nu realizează că această sarcină a vieții, de a-ți îngriji părinții care te-au crescut le revine tot lor și nu statului. Pentru că nu statul ți-a vegheat somnul și a îndurat sute de nopți nedormite și nici nu te-a făcut om mare”, explică medicul de la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași.

Azile vs penitenciare

Închiși în camere mici, fără spații pentru activități colective, vârstnicii se sting mai repede. Tot specialiștii subliniază că socializarea și imitarea unor condiții asemănătoare celor de acasă le creează acestora speranțe de viață.

„Altfel, le putem compara lejer cu penitenciarele deschise infractorilor. Mai mult decât atât, personalul din aceste azile ar trebui ales în primul rând în funcție de calitățile umane; să-i îngrijească pe vârstnici ca pe propriii părinți”, adaugă medicul specialist psihiatru Cozmin Mihai.

Umanitatea unui proprietar de azil

„Proprietarul unui azil este obligatoriu din punct de vedere al umanității și decenței să își organizeze azilul precum locul în care și-ar dori să trăiască la bătrânețe. Îmbinarea bussiness-ului cu respectul pentru vărstnici ar trebui să conviețuiască în mintea tuturor celor care își doresc să dețină un azil”, conchide medicul Cozmin Mihai, specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași.

Amintim că aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din Voluntari, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată. Sunt detalii șocante din dosarul „Azilele groazei”.