De ce ar putea fi declarată neconstituțională noua lege pentru plata pensiilor private. „Dacă o făceau la timp, nu am mai fi avut această dezbatere”

De ce ar putea fi declarată neconstituțională noua lege pentru plata pensiilor private. „Dacă o făceau la timp, nu am mai fi avut această dezbatere”

Noua lege pentru plata pensiilor din pilonul II aduce mai multe probleme, de la neînțelegeri în coaliție la modificări care ar putea întoarce legea la CCR, chiar dacă aceasta trece acum de un eventual control de constituționalitate.

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

În prezent, banii pot fi retrași într-o singură tranșă sau eșalonat pe 5 ani. Legea vine să stabileacă regulile privind încasarea acestor sume la aproape 20 de ani de când acestea ar fi trebuit deja stabilite și să rezolve problema care s-ar fi creat dacǎ toți beneficiarii și-ar retrage banii în același timp. Ne îndreptăm spre „un vârf de sarcină în 2030, când sute de mii de oameni vor îndeplini condițiile să iasă la pensie”, motivează șeful ASF, Alexandru Petrescu.

Opiniile împărțite din Coaliție

Inițiativa este însă în analiză de mai mult timp, iar plasarea ei în primă lectură în ședința Executivului a provocat mai multe reacții contradictorii. Până și din PNL au curs criticile. Între alții, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, afirmă că „este nevoie de o lege care să creeze cadrul procedural”, pentru aderarea la OCDE, dar „ASF nu a procedat corect. ASF trebuia să inițieze și se realizeze o serie de dezbateri publice, nu să trimită așa, tam-nisam, legea la Guvern”.

UDMR respinge măsurile propuse. „Pensia privată este economisirea cetățeanului – de aceea doar el poate decide cum dispune de suma depusă. Nici Guvernul, nici instituțiile statului nu pot stabili reguli în această privință”, transmite șeful Uniunii, Kelemen Hunor, precizând că nu au existat consultări în coaliție pe marginea acestuia.

Părerile privind pensiile private sunt împărțite în USR. „Forma pe care Guvernul o trimite Parlamentului este una în concordanță cu practica din țările europene care au o tradiție mult mai lungă în Pilonul II de pensii”, spune Cristian Seidler, purtător de cuvânt al USR. „E o încălcare a proprietății private și a convenției care a stat la baza Pilonului 2”, spune deputatul Claudiu Năsui.

„Eliminarea retragerii integrale și împingerea către rente viagere derizorii nu protejează «viitorul pensionarului»”, punctează vicepreședintaa PSD Victoria Stoiciu, acuzând că „«sensibilitatea» guvernului Bolojan la lobby-ul privat devine tot mai vizibilă”, în contextul în care noile prevederi ar proteja interesul financiar al administratorilor de pensii. De altfel, PSD are luni programată o ședință a Biroului Național Politic pentru a analiza situația din Coaliție.

Filtrul CCR și predictibilitatea pentru beneficiari

Deși șeful ASF, Alexandru Petrescu, a precizat într-o conferință la Palatul Victoria că inițiativa a trecut de Consiliul Legislativ și are și avizul CES, rămân întrebări fără răspuns și aspecte care pot reprezenta o problemă, nu numai pentru beneficiari, care chiar dacă și-au făcut planuri, se trezesc acum cu noi reguli pentru retragerea banilor. Probleme pot apărea și la controlul constituțional.

Modifică regulile în timpul jocului. Cred că vor fi acțiuni în instanță”, explică avocatul Bogdan Ionescu pentru „Adevărul”, iar acest lucru ar putea readuce prevederile în analiza CCR, chiar dacă în primă instanță ar trece de controlul constituțional a priori, în urma unei sesizări înainte de promulgare. Printre aspectele care ar putea fi semnalate sunt diferențele față de anii anteriori pentru beneficiari și încălcarea dreptului de proprietate.

„Intră în vigoare legea și la două zile de la intrarea în vigoare eu împlinesc vârsta de pensionare. Fac cerere la respectivii și le zic <<dați-mi toți banii înapoi>>. Ei zic <<nu, numai 25%>>. Îi dai în judecată și în acel litigiu ar trebui să învoci excepție de neconstituționalitate”, mai explică avocatul Bogdan Ionescu. Pe acest traseu, aspectele ar ajunge înapoi pe masa judecătorilor constituționali.

„Nu poți să vii după 17 ani să îi spui omului că nu-i mai dai toți banii odată” – Augustin Zegrean, fost președinte CCR

Tocmai pentru că „schimbă regulile în timpul jocului”, cum spune avocatul Bogdan Ionescu, și retrage posibilitatea celor care au cotizat până acum să beneficieze de aceleași reguli ca la început și să poată să își scoată banii, un astfel de proiect „ar trebui să pice la CCR”, este de părere fostul președinte CCR Augustin Zegrean.

„Nu poți să vii după 17 ani să îi spui omului că nu-i mai dai toți banii odată. Că ai schimbat regulile de la data la care el a început să cotizeze. A cotizat 17 ani în ideea că în ziua când iese la pensie are o mulțime de bani și face ce vrea cu ei. Nu se poate așa ceva. Este o lege cu un caracter retroactiv. Constituția spune limpede asta. Legea civilă nu poate dispune decât pentru viitor. Dacă vor să schimbe sistemul, pot să facă asta, dar cei care au intrat pe sistemul ăsta pot să plece de acolo. (...) Pe cei care au cotizat până acum, dacă schimbi sistemul, trebuie să îi lași așa cum au stabilit când au început să cotizeze. (...) Este aceeași poveste ca și cu pensia magistraților. Vor să schimbe acum, nu se poate să schimbe”, mai explică fostul judecător constituțional.

„Încă o dovadă a incompetenței grase de care dau dovadă politcienii” – Adrian Negrescu, economist

Legislația fiscală s-a schimbat cred că de vreo 15 ori în ultimii 18 ani în România, așa că întotdeauna vor fi modificări fiscale care să influențeze nivelul investițiilor noastre, fie că vorbim de pensii, de investiții în piața de capital sau alte tipuri de acumulări de capital”, explică economistul Adrian Negrescu pentru „Adevărul”, dar schimbarea care vine la peste 10 ani față de momentul maxim când ar fi trebuit să existe deja „este încă o dovadă a incompetenței grase de care dau dovadă politcienii atunci când se apucă să reglementeze un domeniu și, pe parcurs, în funcție de domeniul lor, uită sau reglementează prost un anumit domeniu”.

Modificarea legislației este o consecință a situației economic-financiare, însă „aici este pur și simplu o dovadă de incompetență care a transformat aceste pensii pe Pilonul II într-un subiect de dezbatere publică fără niciun sens până la urmă. Dacă făceau la timp legea în care regelementau foarte clar modul în care se fac plățile, nu am mai fi avut această dezbatere și aceste suspiciuni în spațiul public”, mai punctează Adrian Negrescu.

Cum este în alte state

„Doar în Marea Britanie poți să își iei toți banii. Și acolo există niște penalități foarte clare pentru faptul că retragi toți banii”, mai explică economistul Adrian Negrescu.

În Uniunea Europeană, media acestui procent este chiar 25%, însă în cazul Germaniei sau Italiei este depășitǎ, ajungând la 30%. Franța are 20%, în Croația ajunge la 15%, iar în Olanda la 10%. Procentul este de tot 25% în Bulgaria sau Polonia.

Propunerea care s-a aflat în primă lectură în ședința Guvernului Bolojan vineri, 8 august, introduce un procent de 25% în cazul extragerii odată cu intrarea la pensie și prevede plata restului de bani în tranșe pe durata a 10 ani sau într-o pensie viageră pe toată durata vieții, la fel ca în cazul pensiei de stat. În primul caz suma rămasă merge către moștenitori. În cel de-al doilea se poate opta pentru o pensie de urmaș. Este prevăzută o singură excepție, aceea că banii pot fi retrași integral în cazul în care suma acumulată este sub pragul a 12 indemnizații sociale (15.372 lei în 2025).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Hai că ați servit și azi patria” / Clip penibil al Poliției Române

2 VIDEO Noi imagini cu Gigi Becali...

3 Gestul banal de dimineață care reduce riscul atacurilor de cord și AVC-urilor. Cum să previi formarea cheagurilor de sânge

4 BREAKING Detalii de culise de la reuniunea de lângă Londra unde Europa și Ucraina au respins propunerea lui Putin pentru încetarea focului

5 VIDEO Fenomene paranormale pe podul de la Brăila?