Specialiștii de la Muzeul Țăranului Român spun că, în vechime, mărțișorul îndeplinea, înainte de toate, o funcție magică. Nu doar copiii erau protejați de rele, ci și cloșca din cuibar sau pomii din livadă.

Mărțișor FOTO Vladimir Bulza

Odinioară, pe 1 martie de obicei mamele le legau copiilor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. O legau fie de o cordelușă roșie, fie de un șnur împletit dintr-un fir de mătase roșie și altul de mătase albă. În funcție de zona etno-geografică, se numea mărțișor, marț sau mărțiguș. Oamenii credeau că acel copil care va purta mărțișor va fi sănătos, „curat ca argintul” și norocos, spune Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român.

Specialiștii (etnografi, etnologi sau antropologi) vorbesc despre o funcție apotropaică a mărțișorului. Mărțișorul legat la mână sau la gât are formă de cerc. Mărțișorul, deci, îndeplinea, înainte de toate, o funcție magică. De aceea nu doar copiii erau protejați de maleficii, prin intermediul lui, ci și cloșca din cuibar, oaia din staul sau pomii din grădina țăranului.

Ca orice obiect magic , el se supunea unor reguli stricte. Era „îmbrăcat” într-un anumit moment benefic și „lepădat” în altul.

Obiectele magice sunt încărcate de numinos – o forță pe care dacă nu știi cum s-o stăpânești, poate avea efect de bumerang: se întoarce numaidecât împotriva ta. Respectând această lege nescrisă, în anumite zone ale României, mama îi lega copilului mărțișorul în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Micuțul îl purta la mână sau la gât 12 zile, apoi îl lega de ramura unui pom tânăr. Dacă acelui pom îi mergea bine, însemna că și copilul se va bucura, în viața sa, de sănătate, prosperitate și noroc. În alte locuri, mărțișorul se purta până înflorea porumbarul sau păducelul. Alții îl purtau până la întoarcerea berzelor sau până pe 9 martie, când, în calendarul creștin, sunt sărbătoriți cei 40 de mucenici.

În unele locuri din România purtau mărțișor și fetele mari sau nevestele din motive... cosmetice. Pentru frumusețea tenului. Se zicea: „Cine poartă mărțișoare/Nu mai e pârlit de soare”. La finele lunii martie „lepădau mărțișorul”, adică și-l desfăceau de la mână, șnurul îl legau de ramura unui pom proaspăt înflorit, iar cu moneda cumpărau fie pâine, albă, fie caș, fie vin.

Se credea că fetei care respecta întocmai acest ritual, fața i se făcea albă precum cașul și rumenă ca vinul. Bineînțeles, respectând până la capăt regulile magiei simpatetice, bănuțul purtat îi asigura purtătorului belșugul atît de mult-dorit. Alte fete purtau mărțișorul până auzeau cucul cântând sau vedeau în înaltul cerului primul cârd de berze.

Ziua de 1 martie, denumită și Baba Dochia, Baba Marta sau Cap de primăvară, prilejuia predicții despre viitor și prescria câteva tabuu-uri, mici reguli nescrise, pe care dacă le respectai, îți asigurai sănătatea și prosperitatea. Se credea că dacă pe 1 martie va fi o zi frumoasă, însemna că timpul va fi frumos, întreaga primăvară și vară. Iar dacă era urâtă, dimpotrivă, că vor avea parte de o primăvară mohorâtă și o vară capricioasă.

Pe 1 martie, gospodinele se abțineau să lucreze ceva. Astfel, „domoleau mânia Babei Dochia”, stăvileau gerul care le amenința viitoarele recolte și nimeni din casă nu se îmbolnăvea de vărsat sau nu era primejduit de înec. Femeile puteau totuși să facă clacă de tors fiindcă și Baba Dochia mersese cu oile, luându-și furca și lâna pentru tors. Tot pe 1 martie, fetele sau femeile care purtau numele de Evdochia, Dochia sau Dochița își serbau ziua, explică Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român.