De ce seamănă economia României în 2026 mai mult cu Nigeria decât cu Vestul

Aflată la coada clasamentelor din Uniunea Europeană la toți indicatorii economici majori, România anului 2026 prezintă simptomele unei țări sud-americane în plină criză: inflație scăpată de sub control, un deficit uriaș și o povară fiscală în continuă creștere. Profesorul de economie Bogdan Glăvan demontează iluziile întreținute de discursul oficial și explică de ce statul își sufocă propriii cetățeni, adâncind prăpastia dintre o Capitală prosperă și restul țării, condamnat la sărăcie.

Deși strategiile de comunicare ale guvernelor recurg frecvent la comparații cu perioada comunistă pentru a justifica presupusele progrese și a demonstra că „o ducem mai bine”, realitatea economică arată un eșec sistemic. România a ratat constant obiectivele strategice care i-ar fi putut garanta stabilitatea, inclusiv adoptarea monedei euro și consolidarea nivelului de trai. Lipsa unor politicieni capabili să aplice politici sănătoase și să implementeze reforme reale a menținut țara în topurile negative ale Uniunii Europene, marcată de o sărăcie endemică și de absența perspectivelor.

Această stagnare în submediocritate devine și mai evidentă în contrast cu evoluția altor state. Chiar și vecinii din Bulgaria au reușit să își țină sub control deficitele și inflația, făcând pași decisivi prin aderarea la zona euro și la OCDE. Mai mult, țări precum Irlanda sau Finlanda, care în anii ’70-’80 se confruntau cu o sărăcie severă și probleme aparent fără ieșire, au identificat soluții de dezvoltare. Astăzi, ele domină clasamentele mondiale privind calitatea vieții și funcționalitatea economiei, depășind chiar și statele care erau considerate repere în anii ’90, în timp ce România rămâne blocată pe ultimele locuri.

Capcana birocrației și „blestemul resurselor”

Într-o analiză acordată pentru „Adevărul”, profesorul universitar Bogdan Glăvan, director al Centrului de Economie Politică și Afaceri Româno-American, arată că prosperitatea unei națiuni nu este dictată doar de bogățiile naturale, ci de calitatea instituțiilor și de existența unor legi clare, simple și predictibile. În România, însă, cadrul legislativ este sufocant și birocratic, lovind direct în întreprinderile mici și mijlocii. Lipsite de acces la finanțare și împovărate de taxe și impozite tot mai mari, aceste firme – care reprezintă coloana vertebrală și indicatorul de sănătate al oricărei economii – sunt împinse spre faliment.

Fenomenul suprareglementării afectează și Europa de Vest, care își pierde competitivitatea din cauza birocrației de la Bruxelles cumulată cu cea a guvernelor naționale. În România, această intervenție excesivă a statului anulează inițiativa privată.

„Rețeta succesului, între ghilimele, este mereu aceeași. Așa s-a dezvoltat și America, așa s-au dezvoltat și Japonia și Coreea de Sud, și alte țări din Orientul Mijlociu care nu au avut resurse. Pentru că sunt resurse în Qatar, dar în Iordania nu sunt prea multe. Soluția este cea a libertății economice, nu a reglementărilor și a suprareglementărilor. Altfel spus, soluția este una singură: lasă-i pe oameni să se descurce, să producă, nu sta în calea lor! În momentul în care tu ca stat ai venit și ai început să-i asfixiezi cu tot felul de interdicții, prohibiții, reglementări, ajutoare sociale, granturi, scheme și toate nebuniile astea, le-ai distrus motivația pentru muncă, pentru seriozitate, le-ai schimbat comportamentul și toată lumea începe să vâneze privilegii.” - Bogdan Glăvan

În ciuda resurselor de care dispune, România nu reușește să le valorifice din cauza instituțiilor disfuncționale. „În epoca modernă, în Europa de Vest se întâmplă asta și se întâmplă și în România. Deci aceste lucruri, o legislație proastă, adică instituții proaste. Și în plus, reprezintă blestemul resurselor. Noi suntem ca Nigeria sau ca altele care au resurse, dar vezi că nu se dezvoltă cum ar putea”, explică economistul.

Iluzia independenței energetice și jocul de-a „alba-neagra”

Sectorul energetic ilustrează perfect acest paradox. Deși țara noastră are o rețea hidrografică excelentă, zăcăminte de gaze naturale și o centrală nucleară, românii plătesc printre cele mai mari prețuri la energie din Uniunea Europeană, iar dependența de importuri a crescut în ultimii ani. Chiar dacă din 2027 este așteptată creșterea exploatărilor din perimetrul Neptun Deep, profesorul Glăvan avertizează că acest lucru nu va rezolva de la sine problemele structurale, iar o energie scumpă va continua să frâneze competitivitatea industriei.

„Dacă tu, România, ai un buget deșirat, dacă trăiești pe datorie, pe caiet, cum poți tu să pretinzi și să crezi că îți vei permite să folosești gazele, nu știu, în beneficii sociale? E greu de crezut, pentru că tu, ca țară, până una-alta, va trebui să faci rost de bani la buget. Politicienii au un fel de amestecare, ca la alba-neagra, de a amesteca paharele acolo, astfel încât noi să nu vedem cum se poate câștiga. Așa și aici, ți se dă cu o mână și ia cu două, când vorbim de gaze și de nivelul de trai. O dată statul îți mărește inflația, îți mărește taxele, îți taie efectiv altele și, în final, te miri că tot prost ieși. Păi da, da, normal că ieși prost, pentru că a fost o șmecherie de la bun început.” - Bogdan Glăvan

Prin urmare, speranța că extragerea noilor gaze va reduce automat costurile de producție este nefondată: „De asta nu trebuie să ne iluzionăm cu ideea că de la anul dispare problema energiei. Suntem tentați să trăim cu ideea că de la anul poate o să meargă bine în România, că dacă dispare problema gazelor, că se ieftinesc costurile de producție, că va fi mai rentabil să produci orice în România și așa mai departe. Asta mi se pare o naivitate”, adaugă expertul.

Instituții în slujba nomenclaturii și absurdul din companiile de stat

În spatele lozincilor politice care promit „restartarea” economiei, aparatul administrativ rămâne neschimbat și ostil mediului de afaceri. Potrivit lui Bogdan Glăvan, legislația actuală este croită pentru a servi interesele unei caste privilegiate, în timp ce calitatea managementului de stat atinge cote absurde.

„De fapt, toată dezvoltarea oricărei țări se bazează, are la bază realitatea instituțiilor. Asta este esența. Adică să ai niște legi clare, cât mai simple, nu să ai cum citeam acum din întâmplare pe un... cred că e vicepreședinte la AMEPIP, care cu gura lui declară că în România, dacă ești director la o companie de stat, e foarte greu să iei decizii, pentru că trebuie să te gândești de fiecare dată dacă se va încadra la cinci ani cu suspendare sau la șapte ani cu executare. E o aberație! Adică e descalificant pentru tine, fiindcă n-ai tu ce să cauți acolo, înseamnă.” - Bogdan Glăvan

Astfel, indiferent de rotația partidelor la guvernare, structura administrativă își conservă metehnele. „Într-adevăr avem un cadru legislativ prost și sufocant, puțin permisiv pentru afaceri, și care folosește doar nomenclaturii. Asta este chestia. Adică administrația, indiferent cine e la putere și cine are guvernul, e tot aia care e. Doar taxele sunt tot mai mari. Adică nu se schimbă nimic în bine, doar în rău”, subliniază profesorul.

România celor două viteze: de la opulența din Obor la sărăcia din provincie

Cu toate acestea, tabloul nu este complet lipsit de potențial. România a devenit o poartă de intrare în Europa, reușind să atragă tineri la studii și forță de muncă chiar și de pe alte continente. Acest import este însă dublat de o hemoragie internă: milioane de români au plecat să muncească în străinătate, țara exportând masiv atât forță de muncă, cât și materie cenușie.

„Nu vreau să spunem nici că suntem într-o gaură în deșert, că nouă ni se întâmplă tot ce e mai rău și că nimic nu merge. Nu e chiar așa, categoric. Recent am început anul universitar și chiar am văzut astăzi pe cineva din Brazilia și am fost foarte surprins. Și acum câțiva ani am avut pe cineva din Argentina, adică de la capătul lumii. Și lumea, din toate colțurile lumii, vine în Europa, vine în România. România e o poartă de intrare în Europa, putem să atragem, putem să fim un magnet pentru destulă lume. România este un magnet pentru forță de muncă și pentru tineri care vor să învețe și așa mai departe.” - Bogdan Glăvan

Dezvoltarea economică este însă profund polarizată. În timp ce Bucureștiul, alături de centre universitare și economice precum Cluj, Iași, Timișoara sau Sibiu, au înregistrat creșteri vizibile, mediul rural și orașele mici de provincie au rămas captive în sărăcie. Capitala, care atrage grosul investițiilor străine și generează între o treime și jumătate din PIB-ul național, afișează costuri și un standard de viață decuplate de restul teritoriului.

„Eu am vrut să scriu zilele trecute că Bucureștiul este primul... vreau să repet un slogan de la Revoluție: „București, primul oraș liber de sărăcie”. În Obor, dacă te duci să mănânci și stai, parcarea este dublu sau triplu la preț față de Sibiu. Mănânci mai scump decât în Centrul Vechi al Sibiului, în Bucur Obor, în București! Asta înseamnă că Bucureștiul a scăpat de sărăcie. Foarte multă lume vine aici. Bucureștiul concentrează jumătate sau o treime din PIB-ul României. Aici au venit cele mai multe investiții străine și ăsta este Bucureștiul.” - Bogdan Glăvan

Această discrepanță nu este doar geografică, ci și socială. În timp ce anumite categorii de bugetari beneficiază de salarii ridicate, altele sunt condamnate la venituri mici, cum este cazul angajaților din Educație.

„Spuneam de București că atrage investiții, dar restul țării a rămas mult în urmă. Nu putem să ne amăgim și să spunem: „Uite unde suntem noi și am realizat ce se întâmplă”, pentru că omul de la țară, pensionarii, profesorii resimt - profesorii care nu fac meditații și nu au o industrie a meditațiilor și așa mai departe - mulți dintre ei resimt profund această inegalitate. Este foarte multă inegalitate în România, iar asta la orice nivel.” - Bogdan Glăvan

Explorează subiectele:

economieBogdan Glăvaninflație

Distribuie Distribuie Comentarii