De ce sprijin vor putea beneficia producătorii de făină de grâu, mălai și ulei de floarea soarelui

De ce sprijin vor putea beneficia producătorii de făină de grâu, mălai și ulei de floarea soarelui

Ministerul Agriculturii a publicat, vineri, în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență ce vizează instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de procesare a cerealelor și fabricarea uleiurilor.

Sprijin pentru industria de procesare a cerealelor și fabricarea uleiurilor, Foto: Arhivă Adevărul

Venim în sprijinul producției românești prin acordarea unui suport financiar de maximum 500.000 Euro per întreprindere, pentru operatorii din industria de procesare a cerealelor și fabricarea uleiurilor. Suma totală pe care o alocăm este de 200 de milioane de euro, sub formă de granturi, pentru procesarea produselor, valorificarea superioară a acestora și asigurarea stocurilor necesare prelucrării”, a declarat ministrul Petre Daea.

Potrivit datelor MADR, măsura prevăzută de acest act normativ este parte a răspunsului guvernamental la dificultățile înregistrate de procesatorii din industria alimentară ca urmare a declanșării războiului din Ucraina.

Beneficiarii prezentei scheme sunt operatorii economici, indiferent de mărimea acestora, care desfășoară activități încadrate în următoarele clase de clasificare:

- CodCAEN1061 - Fabricarea produselor de morărit

- Cod CAEN 1041 - Fabricarea uleiurilor si grasimilor

Conform proiectului, pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului prevăzut de prezenta schemă, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiții:

- să solicite ajutorul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;

- să constituie stocuri necesare procesării, respectiv stocuri de grâu în perioada începând cu 15.08.2022 până la 01.11.2022, inclusiv, sau stocuri de porumb în perioada începând cu 01.09.2022 până la 01.11.2022, inclusiv, sau stocuri de floarea-soarelui în perioada începând cu 15.08.2022 până la 01.11.2022;

- să dețină Autorizația de mediu emisă de autoritatea de mediu competentă;

- să dețină cel puțin un raport lunar de producție din anul 2022;

- să dețină certificat de înregistrare emis de Oficiile teritoriale ale Registrului Comerțului, cu mențiunea codului / codurilor CAEN;

- să dețină facturi / file din carnetul de comercializare a produselor agricole, aferente pentru constituirea stocurilor ;

- să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment la data depunerii cererii.

Grantul financiar maxim care se acordă per beneficiar este de 500.000 euro. Grantul financiar se acordă în lei, la cursul valutar de schimb euro/leu comunicat de către Banca Națională a României la data de 1 august 2022.

Nivelul minim al stocurilor, pentru care se acordă grantul financiar maxim, este de 14.280,00 tone stocuri de grâu, sau 14.280,00 tone stocuri porumb, sau 9.615,00 tone stocuri de floarea-soarelui.

Resursele financiare totale necesare implementării schemei reprezintă 985.740,00 mii lei, echivalent în euro a sumei de 200.000,00 mii euro şi se distribuie astfel:

a) 124.000,00 mii euro pentru beneficiarii cu Cod CAEN 1061 - Fabricarea produselor de morarit în vederea obținerii de făină de grâu;

b) 10.000,00 mii euro pentru beneficiarii cu Cod CAEN 1061 - Fabricarea produselor de morari în vederea obținerii de mălai ;

c) 66.000,00 mii euro pentru beneficiarii cu Cod CAEN 1041 - Fabricarea uleiurilor si grăsimilor în vederea obținerii uleiului comestibil de floarea soarelui.

Resursele financiare totale se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

4 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

5 Foarte interesante amănunte...