<< Rusia duce un război în Ucraina de peste două luni. Nu este un timp foarte lung. Războiul din Coreea a durat trei ani, al Doilea Război Mondial – șase ani. Războaiele arabo-israeliene, pe de altă parte, au durat doar câteva zile >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures .

<< O varietate de factori contribuie la durata războiului. Dimensiunea câmpului de luptă este doar unulo dintre ei. Cu cât câmpul de luptă este mai mic, cu atât mai puțini soldați pot încăpea pe el și, în general, războiul este mai scurt. În Ucraina, câmpul de luptă este substanțial. Doar pe acest criteriu, războiul de acolo ar putea dura ani de zile.

La fel de importante sunt forțele așezate una împotriva celeilalte. Toate cele trei axe ale atacului inițial al Rusiei – împotriva Odesei, Luhansk și Kiev – s-au „rupt” din cauza dificultăților logistice. Liniile de atac au fost construite în mare parte în jurul infanteriei cu artilerie și lovituri aeriene de sprijin, dar principiul strategic primar a rămas același. Ei au continuat să încerce să ocupe orașe în loc să distrugă armata ucraineană. Așadar, la aproximativ o lună după ce Moscova a exclus Kievul drept țintă principală, aceasta încă nu a eliminat rezistența în est și sud. O parte din acest lucru are de-a face cu faptul că orașele sunt câmpuri de luptă dificile. Avantajul revine apărătorului, care cunoaște bine orașul și poate formula o strategie în jurul acelor cunoștințe.

Cu toate acestea, problema continuă a Rusiei este că, mai degrabă decât să-și concentreze forțele pe o țintă decisivă pentru a crea circumstanțe optime pentru o victorie înainte de a trece la o altă țintă, ea este încă condusă de misiunea și viziunea sa primară; cea mai mare parte se bazează pe presupunerea că armata ucraineană este o forță nesemnificativă care poate fi învinsă în timpul urmăririi strategiei sale primare: acapararea orașelor. Într-adevăr, ideea de a ocupa orașele, ca sarcină operațională, provine din obiectivul rus de cucerire a întregii Ucraine. În urmărirea acestui obiectiv, există o logică pentru înfrângerea armatei ucrainene și ocuparea orașelor.

Dar Moscova a calculat greșit problema inițială. Ucraina este mare, iar forțele sale au luptat din poziții dispersate și mobile din punct de vedere tactic, exact tipul de apărare nepotrivit Rusiei pentru a lupta. Ucrainenii puteau refuza lupta acolo unde vroiau și puteau să lupte în momentul ales de ei. Rusia avea tone de blindate, dar forța blindată nu este atât de utilă împotriva infanteriei dispersate sau în orașe.

De asemenea, Rusia a avertizat Ucraina cu privire la intențiile sale și a organizat forțele astfel încât Kievul să își poată pregăti forțele pentru atac. Se pare că ucrainenii s-au răspândit pentru a priva Rusia de un centru de greutate pe care să îl atace. Ucrainenii au acceptat, de asemenea, un control strategic limitat asupra forțelor lor, dând în același timp control tactic forțelor locale. Asta însemna că rușii au fost lipsiți de un avantaj principal: capacitatea de a distruge orice concentrare militară sau de a interfera cu comunicarea în teren. Ucrainenii nu au creat centre de comandă vulnerabile sau o rețea de comunicații ușor de blocat. Echipele de infanterie de diferite dimensiuni au fost libere să desfășoare și să lovească pe baza oportunității tactice. Cu alte cuvinte, forțele familiarizate cu situația nu se aflau sub controlul continuu al unui comandament central care nu le era familiar. Rușii nu au putut ocupa Ucraina dintr-o lovitură, așa cum se așteptau. Moscova a încercat de atunci să impună un război de uzură. Problema este că acest război de uzură îi costă pe ruși la fel de mult ca pe ucraineni și, într-un fel, mai mult.

Ucrainenii au avut un al doilea avantaj: Statele Unite. SUA doreau ca invazia rusă să eșueze. Dacă Ucraina ar cădea, atunci armata rusă ar fi față în față cu NATO, din Polonia până în România. Intențiile rusești au fost întotdeauna neclare, dar presupunând cel mai rău caz, Rusia ar putea urma o invazie reușită cu un alt drum spre vest pentru a-și recupera poziția de dinainte de 1991. Washingtonul ar fi atunci inevitabil atras în conflict direct cu Rusia. Și, mai ales, SUA nu au vrut să trimită trupe în luptă. Circumstanțele au dictat ca Ucraina să nu fie învinsă și ca trupele americane să nu fie atrase în luptă. Primele etape ale invaziei au arătat că era posibil să refuze Rusiei victoria fără forțele americane.

Ceea ce avea nevoie Ucraina era o infuzie masivă de arme avansate. Războaiele se schimbă. Ceea ce fusese o operațiune eficientă de infanterie a trebuit să fie întărit cu sisteme antitanc, antiaeriene și de recunoaștere avansate. Acum se confruntă cu armata rusă aceeași infanterie care a luptat cu ea până la capăt, împreună cu arme și muniții avansate. Acestea trebuie gestionate de la un comandament central, care schimbă operațiunile ucrainene, dar pune Rusia în pericol în orice ofensivă strategică.

Aici intervine problema timpului. Noile arme necesită timp pentru a fi integrate cu forțele care le folosesc. Până atunci, dacă Rusia dorește să câștige, va trebui să înceapă o ofensivă menită să împiedice ca aceste arme să devină operaționale. Problema este că rușii au dat dovadă de puțină flexibilitate în a-și abandona presupunerile în favoarea noilor realități. Ucrainenii devin din ce în ce mai puternici, nu mai slabi, iar Statele Unite, deși încă nu desfășoară forțe, oferă un arsenal semnificativ. Ucrainenii nu se află sub presiune pentru a recunoaște înfrângerea. Rușii nu câștigă, dar presupunând că au rezerve pe care nu le-am văzut încă, ar putea fi capabili să-i învingă pe ucraineni.

Costul politic al retragerii sau acceptării unei încetări a focului este dificil pentru conducerea rusă. Credibilitatea sa în Rusia ar fi slăbită. SUA nu pot permite Rusiei să câștige pentru că nu pot accepta Rusia la granițele NATO. Washingtonul trebuie deci să modernizeze armata ucraineană.

Nu este clar ce va face Rusia în continuare. Moscova a vorbit despre armele nucleare, dar nimeni nu este descurajat. Aceasta nu este doar o chestiune de starea de spirit a lui Putin, ci o chestiune despre cum ar răspunde conducerea rusă și lanțul de comandă militar. Și dacă SUA ar ceda amenințării, s-ar confrunta cu ea din nou în următoarea luptă, rușii știind că SUA își îndepărtează „cărțile” atunci când sunt amenințate cu arme nucleare.

Se pare că rușii sunt incapabili să schimbe strategia. Ei știu de aproape trei luni că au fost pe drumul greșit. Resurse insuficiente și un corp de ofițeri slab pregătit sunt singura explicație pentru această realitate năucitoare. Ucrainenii nu își vor schimba strategia, pentru că deocamdată nu au nevoie. Și americanii nu ar putea fi mai fericiți. Rușii își pierd puterea și credibilitatea împotriva Ucrainei, iar SUA pot deopotrivă să intervină cu arme și să evite războiul în practică.

Cum și când se încheie războiul depinde de Moscova. Procesul politic al Rusiei este un mister. Există întotdeauna o structură politică, deoarece trebuie să îndeplinească cineva ordinele unui dictator, dar nu am nicio perspectivă în acest sens. Ceea ce știu este că SUA pot continua să facă ceea ce fac cu un risc minim, iar ucrainenii nu au de ales decât să lupte. Deci Rusia fie va face primul pas, fie va continua să lupte, ceva la care până acum nu pare bună. În absența acestui lucru, căutați acele acțiuni rusești atât de dramatice și de tulburătoare încât să forțeze SUA și Ucraina să facă concesii masive. Mă îndoiesc că armele nucleare sunt o opțiune viabilă. De fapt, mă îndoiesc că Rusia va face ceva atât de șocant. Așadar, după cum văd eu, singurul sfat care există pentru Rusia este răspunsul mareșalului german Gerd von Rundstedt la Berlin, după Ziua Z, când a fost întrebat ce ar trebui făcut: „Faceți pace, proștilor”. >>

Distribuie Distribuie Comentarii