De citit/Poate fi justificată asasinarea lui Vladimir Putin?

De citit/Poate fi justificată asasinarea lui Vladimir Putin?

Senatorul american Lindsey Graham a fost printre cei care au sugerat asasinarea președintelui rus Vladimir Putin ca urmare a invadării Ucrainei. Administrația Biden a negat imediat că ar avea asemenea planuri. Însă este vreodată acceptabilă asasinarea unui tiran?, întreabă The Conversation .

Vladimir PutinFoto: Alexei Druzhinin / Sputnik / Profimedia

În 2003 invadarea Irakului a început cu lovituri de „decapitare” menite să îl ucidă pe Saddam Hussein. În Libia, o dronă a Statelor Unite a fost implicată în lovitura aeriană care a dus la moartea lui Muammar al-Gaddafi în 2011.

Informațiile potrivit cărora Vladimir Putin ar fi „extrem de paranoic” în ceea ce privește asasinarea sa nu sunt tocmai surprinzătoare.

Asasinarea lui Vladimir Putin și dreptul internațional

Începând cu al Doilea Război Mondial și Procesele de la Nürnberg, cultura internațională în materie de jurisprudență a fost de a-i judeca pe tirani, nu de a-i ucide.

Asasinarea unor șefi de stat este de asemenea interzisă de Convenția de la New York, încheiată în 1973, care vizează „persoanele protejate la nivel internațional”. Ea este interzisă și de legile războiului, redactate pentru prima dată în secolul XIX.

Statele Unite au interzis în mod specific asasinatele prin regulile sale de purtare a războiului încă din 1863 și, începând cu 1976, fiecare președinte american a reafirmat ordine executive împotriva asasinării unor lideri străini.

Asasinatele ce vizează șefi de stat rămân evenimente rare, doar 10 lideri fiind asasinați de către un stat străin între 1875 și 2004

Filosofia juridică a tiranicidului

În jurul subiectului tiranicidului - uciderea unui conducător ilegitim, opresiv și/sau agresiv pe plan intern sau în străinătate - există o zonă gri uriașă.

Figuri impozante ale jurisprudenței clasice (sau filozofiei legale) precum Hugo Grotius sau Emer de Vattel susțineau că tiranii sunt „dușmani comuni ai umanității” care ar trebui tratați ca pirații.

Dar subiectul țintirii unor asemenea tirani în conformitate cu dreptul internațional este oarecum confuz, existând atât argumente pro, cât și contra.

Știm de asemenea că asasinatele au efecte substanțiale asupra stabilității la nivel național și internațional.

John Locke, considerat părintele liberalismului clasic (FOTO: Wikipedia)

Filosofia politică privind asasinarea unui conducător

În gândirea politică au existat de-a lungul istoriei cel puțin 3 abordări diferite privind tiranicidul.

În Grecia și Roma Antică dacă un conducător era dăunător el era considerat o țintă legitimă care putea fi detronată violent. În „Republica”, de exemplu, Platon condamnă tirania ca fiind cea mai degenerată crimă politică.

În „De Officiis”, Cicero susține că tirania este o molimă asupra trupului politic care, deoarece rănește restul corpului, ar trebui eliminată.

În perioada medievală unii filozofi au justificat supunerea completă față de rânduirea lui Dumnezeu, inclusiv în fața tiraniei. Însă teologi precum Toma de Aquino și reformatori protestanți precum Martin Luther și Jean Calvin au argumentat că indivizii privați au un mandat tacit privind tiranicidul când niciun alt mijloc de a scăpa comunitatea de tiran nu este disponibilă.

În perioada modernă, în special odată cu apariția liberalismului în jurul secolului XVII, a existat o mișcare de a instituționaliza un drept protector al persoanelor față de tiranie.

De exemplu, John Locke argumenta în 1689 că oamenii și-au păstrat abilitatea de a se salva de tiranie prin existența unei „puteri supreme”.

Aceste principii sunt regăsite în al doilea paragraf al Declarației de Independență a Statelor Unite și în Constituția americană, despre care vasta majoritate a juriștilor afirmă că include dreptul de a „altera sau aboli” și ridica armele împotriva tiraniei.

Constituția SUA (FOTO: Mark Rose / Alamy / Profimedia Images)

Abordarea Statelor Unite privind tiranicidul

Știm de asemenea că SUA au folosit asasinate în țări străine și probleme militare. De exemplu, un manual de antrenament al CIA din 1953 numit „ Studiu privind asasinarea ” poate fi găsit ușor printr-o căutare online.

Din 2001 SUA a ucis peste 4.000 de ținte în atacuri cu drone și are liste de persoane suspectate de terorism și marcate pentru eliminare. Asasinarea din 2011 a lui Osama Bin Laden a fost popularizată de un film scris parțial de CIA.

Așadar, Statele Unite asasinează persoane, și o fac destul de des, dar poate fi vreodată justificată folosirea sa împotriva unui șef de stat străin?

O comisie a Senatului american a concluzionat în 1975 că SUA au susținut un număr de comploturi de a ucide lideri străini, negăsind însă dovezi privind o implicare directă.

În mod interesant, tocmai dilema pe care a provocat-o invazia rusească în Ucraina a fost anticipată de senatorii americani, aceștia afirmând că, în asemenea circumstanțe, folosirea asasinării ar fi compatibilă cu valorile americane.

„Această țară a fost creată de o revoltă violentă împotriva unui regim despre care se credea că este tiranic și Părinții Fondatori (disidenții locali ai acelor vremuri) au primit ajutor din partea unor țări străine [...] nu ar trebui să excludem în prezent susținerea unor grupuri de disidenți care doresc să îi răstoarne de la putere pe tirani”, concluziona comisia în raportul său.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu