Una dintre cele mai fascinante povești din istoria contemporană a omenirii este cea a ultimului împărat al Chinei imperiale. Purta numele de Puyi și a fost înscăunat la vârsta de numai doi ani. Viața în „Palatul Interzis” a fost dominată de lux, dar și de traumă.

Timp de peste două milenii China a fost un imperiu dominat de dinastii imperiale. Ultima dintre acestea, Qing a domnit în China timp de peste 236 de ani. Sfârșitul Chinei imperiale a venit în anul 1912, atunci când ultimul împărat, un puști de șapte ani a fost obligat să abdice. China urma să devină stat comunist cu unul dintre cele mai dure sisteme represive în timpul lui Mao Zedong. Ultimul împărat al Chinei se numea Puyi și a avut o poveste de viață care a inspirat inclusiv industria cinematografică.

Împărat la doi ani, între traumă și cruzime

Viața lui Puyi ultimul împărat al Chinei a fost marcată de traumă încă din primii ani de viață. Puyi s-a născut pe 7 februarie 1906 la Beijing. Tatăl său a fost Zaifeng, Prințul Chun, din Manciuria. Străbunicul său a fost Împăratul Daoguang, unchiul său a fost Împăratul Xianfeng, iar bunicul său a fost Yixuan, prima persoană care a deținut titlul de Prinț Chun. După moartea, fără urmași, a împăratului Guangxu, împărăteasa văduvă Cixi l-a ales pe Puyi, în vârstă de doi ani să-i succeadă ca împărat. Alegerea lui Puyi ca împărat a fost deosebit de traumatizantă pentru copil.

Acesta a fost luat din sânul familiei și nu a mai putut să-și vadă mama, timp de șapte ani. Pur și simplu, în seara zilei de 13 noiembrie, fără nicio notificare prealabilă, o procesiune de eunuci și gardieni conduși de șambelanul palatului au părăsit „Orașul Interzis” pentru a-l informa pe Prințul Chun că îi iau fiul pentru a fi noul împărat. Puyi a țipat și s-a opus în timp ce oficialii le-au ordonat eunucilor să-l imobilizeze. Părinții lui Puyi nu au spus nimic când au aflat că își pierd fiul. În timp ce Puyi plângea, țipând că nu vrea să-și părăsească părinții, a fost forțat să se urce într-un palanchin care l-a dus în Orașul Interzis. Singura care a avut voie să-l însoțească a fost Wang Lianshou, doica lui Puyi. La sosirea în „Orașul Interzis” Puyi a fost dus să o vadă pe împărăteasa Cixi.

„Încă am o amintire vagă a acestei întâlniri, al cărei șoc mi-a lăsat o impresie profundă. Îmi amintesc că m-am trezit brusc înconjurat de străini, în timp ce în fața mea era atârnată o perdea ternă prin care puteam vedea o față hidoasă, slăbită și înspăimântătoare. Aceasta era Cixi. Se spune că am izbucnit în urlete puternice la vederea lor și am început să tremur incontrolabil. Cixi i-a spus cuiva să-mi dea niște dulciuri, dar le-am aruncat pe jos și am strigat „Vreau bona, vreau bona”, spre marea ei nemulțumire. „Ce copil obraznic”, a spus ea. „Ia-l de aici să se joace”, scria Puyi în memoriile sale.

Copilul-împărat a fost răsfățat și venerat fiindu-i stricat caracterul. Oriunde mergea toți îngenuncheau și își fereau privirea ca de la un zeu. Așa Puyi a descoperit puterea absolută transformându-se într-un copil sadic, lipsit de empatie care iubea să-i biciuiască pe eunucii palatului sau să-i oblige să mănâce țărână. Își putea face toate capriciile fără să fie pedepsit.

Jurnalistul anglo-francez Edward Behr a scris despre puterea lui Puyi ca împărat al Chinei. Acesta nu putea fi mustrat sau pedepsit. Putea fi sfătuit doar cu respect să nu-i maltrateze pe eunucii nevinovați. „Biciuirea eunucilor făcea parte din rutina mea zilnică. Cruzimea și dragostea mea de a deține puterea erau deja prea adânc înrădăcinate pentru ca persuasiunea să aibă vreun efect asupra mea”, mărturisea Puyi.

Împăratul care a abdicat la șapte ani și a trăit tinerețea în umilință și exil

După moartea împărătesei văduve Cixi, cea care conducea cu adevărat în China imperială era împărăteasa văduvă Longyu. În urma revoluției din 1912, Puyi a fost nevoit să abdice. Sau mai precis împărăteasa văduvă Longyu a abdicat în numele său, ca parte a regenței. Longyu a semnat Edictul Imperial de Abdicare a Împăratului Qing în numele lui Puyi, iar în schimb familiei regale i s-au oferit câteva facilități. Printre acestea revoluționarii i-au permis să-și păstreze titlul imperial și să continue să locuiască în „Orașul Interzis” alături de eunuci, familie și ceilalți servitori. Între 1 și 12 iulie 1917, Puyi a fost repus pentru scurt timp pe tronul Qing de către generalul loialist Zhang Xun.

Între timp Puyi s-a căsătorit la vârsta de 17 ani. În 1924, a fost expulzat din capitală de către liderul militar Feng Yuxiang în urma unei lovituri de stat, după care a găsit refugiu în Tianjin și a început să negocieze cu japonezii. A trăit mereu cu speranța de a recâștiga puterea ca împărat al Chinei. În 1934, Puyi a fost declarat împărat al Manchukuo sub numele de „Kangde”. A locuit în mare parte la Palatul Imperial Manchukuo din Changchun. Era ca și statul pe care-l conducea un împărat marionetă, urmărit îndeaproape de japonezi și obligat să facă ce-i ziceau aceștia.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Sino-Japonez, în 1945, Puyi a fugit din Manchukuo dar a fost prins de Armata Roșie. Pe 16 august 1946, a depus mărturie la Tribunalul pentru Crime de Război de la Tokyo, iar în 1950 a fost repatriat în Republica Populară Chineză.

De la împărat la măturător de străzi

În China, Puyi a fost judecat dar nu și ucis, deși a fost împărat iar comunismul lui Mao era marcat de intrasingență. În schimb Puyi a făcut 10 ani de pușcărie corecțională pentru crime de război. A fost și reeducat în stil maoist. În anul 1959 a fost eliberat și integrat în societatea chineză ca om obișnuit. Ultimul mare împărat al Chinei a ajuns să lucreze ca măturător de străzi și mai apoi ca grădinar în Beijing.

A scris o autobiografie faimoasă intitulată „De la împărat la cetățean”. Cartea a fost publicată de comuniști mai ales că Puyi își făcea „autocritica” și proslăvea viața nouă în Republica Populară Chineză.

Cartea a fost tradusă în mai multe limbi. Puyi a dus o viață liniștită, într-un total contrast cu viața sa luxoasă și plină de cruzime din copilărie. Devenise amabil și încerca să fie de ajutor. Posibil și datorită faptului că și-a găsit fericirea maritală alături de Li Shuxian, o asistentă medicală, ultima sa soție.

Ultimul împărat al Chinei homosexual sau infertil?

Una dintre controversele care s-a iscat în jurul lui Puyi este legată de viața sa sexuală. Încă de la prima căsătorie acesta a refuzat să consume noapte nunții. Mai precis a fugit din dormitorul nevestei. A avut cinci soții dar niciun copil. Se bănuia importența sau infertilitatea. Deși existau și alte zvonuri. Adică lui Puyi îi plăcea să facă sex, dar nu cu femeile. „Desigur, auzisem zvonuri despre astfel de oameni mari în istoria noastră, dar nu știam niciodată că astfel de lucruri există în lumea vie. Acum, însă, am aflat că Împăratul avea o dragoste nefirească pentru un paj. El era numit „concubina masculină”. Mă întrebam dacă nu cumva aceste obiceiuri pervertite i-ar fi determinat soția să fumeze opiu?”, scria Lady Saga în cartea ei „Memoriile unei prințese rătăcitoare”.

Alte povești arată că unul dintre servitorii lui Puyi, în timp ce acesta era împărat-marionetă în Manchukuo, a fugit efectiv de la palat pentru că nu mai suporta avansurile homosexuale. Puyi a pus ca acesta să fie biciuit. În urma bătăii, tânărul a murit. Puyi a murit în 1967 din cauza unui cancer la rinichi. Avea 61 de ani.