Decizie ciudată a procurorilor DNA. Stăpânul Antenelor a fost iertat într-un nou dosar de șantaj

Decizie ciudată a procurorilor DNA. Stăpânul Antenelor a fost iertat într-un nou dosar de șantaj

DNA a clasat dosarul de șantaj din 2014 al lui Dan Voiculescu, fondatorul Antenelor, potrivit unui răspuns al DNA la solicitarea G4media.ro. Între timp, DNA a actualizat informația și în comunicatul din 3 iulie 2014 de pe site-ul instituției.

Este vorba de alt dosar decât cel în care Voiculescu a fost trimis în judecată, fiind acuzat de șantajarea lui Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. În dosarul Dragomir-RSC-RDS, Voiculescu a fost achitat.

În dosarul clasat acum de DNA nu este clar nici până azi cine ar fi fost oamenii de afaceri pe care se presupune că i-ar fi șantajat Dan Voiculescu. Potrivit unor surse judiciare, unul dintre aceștia ar fi Nelu Iordache. El l-ar fi denunțat la DNA pe mogulul Antenelor.

Este vorba de dosarul de șantaj în care, pe 3 iulie 2014 – înainte de condamnarea de 8 ani de închisoare primite de Dan Voiculescu pe 8 august 2014 în dosarul privatizării ICA – fondatorul Antenelor a fost citat la DNA și plasat sub control judiciar. Este momentul în care Voiculescu a venit la DNA cu ochelari de soare, cu o lentilă lipsă.

Sursa Foto: danvoiculescu.ro

Potrivit comunicatului de atunci al DNA, ”procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 3 iulie 2014, față de inculpatul Voiculescu Dan, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (7 acte materiale).

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reţinut următoarele:

Inculpatul Voiculescu Dan a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare.

Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu Dan suma totală de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.

Un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, amenințării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanșat un atac mediatic susținut la adresa firmei acestui om de afaceri.

Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu Dan, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.

Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3.

În cauză, sunt îndeplinite exigenţele procedural-penale privind luarea măsurii controlului judiciar, aceasta fiind necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului Voiculescu Dan de la urmărirea penală şi al prevenirii săvârşirii de către acesta a unor noi infracţiuni de şantaj.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

– să se prezinte la organul de urmărire penală;

– să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

– să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

– să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;

– să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale;
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de inculpat și acuzațiile, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, au arătat procurorii în comunicatul din 3 iulie 2014.

De ce a fost clasat acum dosarul

”La data de 03 martie 2021, față de infracțiunile reținute în sarcina persoanei menționate în comunicatul de mai sus, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. b („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”) din Codul de Procedură Penală.

Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor reținute inițial în sarcina inculpatului.

Concret, pe parcursul derulării anchetei, nu au fost identificate probe certe din care să poată fi stabilită o legătură de cauzalitate între articolele de presă negative la adresa oamenilor de afaceri mai sus menționați și încheierea de către aceștia a unor contracte de publicitate cu unele societăți ce aparțineau inculpatului, în condițiile în care aceste relații comerciale existau și anterior”, se arată în răspunul către G4media.ro.

Context. Într-un alt dosar de șantaj, altul decât cel închis acum de DNA, Dan Voiculescu a fost achitat, însă ginerele lui, Sorin Alexandrescu, a primit 4 ani și jumătate de detenție efectivă, iar fiica lui, Camelia, un an și 6 luni cu suspendare.

Antena TV Group SA a fost condamnată la o amendă penală de ”200.000 lei și pedeapsa complementară constând în afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare prin intermediul postului TV Antena 1, timp de o lună, de 10 ori, în intervalul orar 18:00 – 20:00, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj”. Vezi aici .

Pe 8 august 2014, Dan Vocuiculescu a fost condamnat la 8 ani de detenție cu executare, la plata unui prejudiciu de peste 60 de milioane de euro și la confiscarea produsului infracțiunii, constând în clădirile Institutului pentru Cercetări Alimentare (fostul sediu al Antenelor și turnul Grivco), estimate la peste 20 de milioane de euro.

Voiculescu a ieșit din penitenciar după numai 3 ani de detenție, iar Fiscul a reușit până acum să recupereze doar în jur de 8,4 milioane de euro. Vezi aici .


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro