Declin istoric pentru fotbal: România coboară pe locul 58 în ierarhia FIFA
Seria neagră din Liga Națiunilor a împins prima reprezentativă de fotbal a României într-o criză fără precedent. Cele patru înfrângeri consecutive din actuala ediție – 1-2 și 0-1 în fața Suediei, 2-4 cu Bosnia și o umilință cu 0-6 suferită în Polonia – au determinat căderea tricolorilor până pe locul 58 mondial. Este cea mai slabă clasare consemnată vreodată de la introducerea ierarhiei FIFA, în august 1993. Nici lotul feminin nu se regăsește într-o situație fericită, ocupând treapta a 53-a, cu un total de 1.472,28 puncte.
Fotbaliștii români, la finalul unui meci pierdut toamna aceasta Foto: Sportpictures
Dezastrul recent contrastează violent cu performanțele din deceniile trecute. În anii '90, fotbaliștii români făceau parte din elita planetară, legând calificări la Cupele Mondiale din 1990, 1994 și 1998, dar și la Campionatele Europene din 1996 și 2000. În septembrie 1997, România atingea vârful absolut: poziția a treia în lume, obținută după ce devenise prima națiune europeană calificată pe teren la turneul din 1998, Franța fiind deja admisă din postura de gazdă. Ulterior, rezultatele au oscilat puternic, alternând coborâri până pe locul 57 în intervalul 2011-2012 cu reveniri spectaculoase, cum a fost urcarea pe poziția a 7-a în 2015. De altfel, ambele pătrunderi în Top 10 au avut loc sub conducerea tehnică a lui Anghel Iordănescu.
Această degringoladă fotbalistică vine însoțită de date statistice rușinoase. Eșecul cu 0-6 contra Poloniei, de la Varșovia, reprezintă prima înfrângere la o diferență de șase goluri după mai bine de jumătate de secol, precedentul datând din mai 1967 (1-7 în Elveția, partidă marcată de pasivitatea portarului Mihai Ionescu). Scorul evocă alte dezastre istorice: 0-6 cu Cehoslovacia (1923), 0-6 cu Olanda (1924), 3-9 și 0-7 cu Germania (1940, respectiv 1942), 0-9 cu Ungaria (1948) și 0-6 cu Spania (1962). Mai mult, din 1924 nu s-a mai întâmplat ca prima reprezentativă să primească de la patru goluri în sus în două confruntări succesive. O serie negativă de cel puțin trei eșecuri la rând se mai înregistrase abia în 2020 (când s-au adunat patru eșecuri consecutive cu Germania, Armenia, Georgia și Anglia), iar Gheorghe Hagi bifează o premieră nedorită: primul selecționer român învins în primele trei partide oficiale pe bancă.
Bazine puține, dar rezultate uriașe la polo pe apă
În contrast direct cu fotbalul, reprezentativa masculină de polo a României demonstrează o eficiență remarcabilă raportată la mijloacele existente. Cu o bază materială deficitară și un număr infim de cluburi și bazine de înot, poloiștii ocupă un prestigios loc 11 în ierarhia globală, strângând 800,60 puncte. Tricolorii devansează state puternice din punct de vedere sportiv, precum Japonia, Germania, Canada și Olanda. Podiumul mondial este dominat de Grecia, Ungaria și Spania, în timp ce spațiul ex-iugoslav păstrează trei forțe în primele zece: Croația, Serbia și Muntenegru.
Prezența la vârf a polo-ului masculin românesc este susținută de parcursul constant la nivel înalt: locul 8 la Campionatele Europene din 2024 și 2026, locul 10 la Mondialele din 2024 și 2025, precum și poziția a 12-a la Jocurile Olimpice din 2024.
Rugby-ul își apără biletul pentru Cupa Mondială
La rugby, România se menține printre echipele care se califică la Cupa Mondială Foto: Sportpictures
O altă disciplină care rezistă în rândul formațiilor calificate la turnee finale este rugby-ul masculin, obținând accesul la viitoarea Cupă Mondială în ciuda condițiilor modeste de pregătire. „Stejarii” ocupă în prezent poziția a 21-a pe plan global, după ce au cedat teren în fața unor echipe precum Spania, Portugalia și Georgia, state fără tradiția rugbistică a României. În secolele trecute, tricolorii se duelau de la egal la egal cu giganții din emisfera sudică (Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia, Argentina) și figurau în topul continental. La feminin, unde activitatea este mult mai restrânsă, selecționata se poziționează pe locul 45.
Unde se clasează celelalte sporturi de echipă
Veștile bune vin și dinspre voleiul masculin, care a avansat până pe treapta a 22-a mondială în clasamentul FIVB. Saltul a fost asigurat de parcursul excelent de la Campionatul European de luna trecută, unde „tricolorii” au bifat victorii în fața Elveției (3:1), Turciei (3:1), Ucrainei (3:0) și chiar a Franței (3:2), dublă deținătoare a coroanei olimpice (2020 și 2024). Echipa a prins sferturile de finală pentru a doua oară consecutiv și aparația la turneul final al Campionatului Mondial. Fetele ocupă poziția a 31-a mondială, după o evoluție mai ștearsă la turneul european disputat vara trecută.
În hocheiul pe gheață, naționala masculină se situează tot pe locul 22, cu 3.835 de puncte (coborând o treaptă conform ierarhiei IIHF din 3 iunie 2026), iar cea feminină se găsește pe locul 37. În clasamentele IHF dedicate handbalului, România figurează pe poziția a 34-a la masculin și pe locul 9 la feminin. Singurul sport de echipă major care stă mai rău decât fotbalul este baschetul, unde ambele reprezentative, feminină și masculină, sunt pe locul 62.
Declinul disciplinelor individuale și umbrele din trecut
Problemele nu ocolesc nici disciplinele individuale. Gimnastica artistică a pierdut contactul cu elita, acumulând rare prezențe în finalele de la Jocuri Olimpice sau campionate majore. Atletismul românesc punctează mai ales la probe de aruncări și sărituri, unde absența stadioanelor cu pistă modernă nu afectează atât de grav pregătirea, o rară excepție fiind Ștefania Uță în proba de garduri. Tenisul a coborât de asemenea în Cupa Davis și Billie Jean King Cup, după retragerile Simonei Halep și a lui Horia Tecău.
Performanțele majore din ultimii ani au rămas concentrate în jurul canotajului – forță mondială recunoscută –, luptelor, halterelor, scrimei și tenisului de masă. De asemenea, David Popovici reușește să cucerească înotul mondial într-o țară în care numărul bazinelor olimpice este extrem de redus.
Rădăcinile acestui dezechilibru datează din anii '80. După un avânt în anii '60 și '70 marcat de trofee mondiale la handbal, volei și rugby, regimul comunist a impus o austeritate severă în încercarea de a atinge „independența absolută”. Pentru a economisi resurse, autoritățile au tăiat fondurile sporturilor colective, direcționându-le spre probele individuale, unde o medalie implica costuri mai reduse. Paradoxal, acea perioadă de sacrificiu a cimentat baza tehnică pentru succesele majore din anii următori: medalia de bronz la Mondialul de handbal din 1990, succesul istoric al rugbyștilor în Franța (12-6 la Auch, în 1990) și conturarea faimoasei „Generații de Aur” a fotbalului românesc.
Explorează subiectele:
