Deghizat într-o pensionară de 72 de ani. Cum a încercat un tânăr ucrainean să ajungă ilegal în Republica Moldova

Un tânăr din Ucraina a încercat să evite încorporarea, deghizându-se într-o pensionară de 72 de ani și încercând să ajungă în Republica Moldova prin punctul de trecere Novie Troiani, dar tentativa a fost dejucată de polițiștii de frontieră ucraineni.

Tentativa de trecere ilegală a graniței, dejucată de autoritățile ucrainene. FOTO: Pravda.com.ua

Tentativa de trecere ilegală a graniței, dejucată de autoritățile ucrainene. FOTO: Pravda.com.ua

Conform jurnaliștilor de la „Ukrainska Pravda”, tânărul se afla într-o mașină în care erau mai multe persoane. În timpul controlului de pașapoarte, atenția polițiștilor de frontieră a fost atrasă de femeia menționată în documente ca fiind născută în 1954.

Aceasta era acoperită cu un șal și evita comunicarea cu autoritățile. În locul său răspundea șoferița, susținând că este o cunoscută a sa. Pentru stabilirea identității, polițiștii de frontieră au cerut să fie dat jos șalul, moment în care au descoperit că, sub hainele femeii, se ascundea un bărbat de 30 de ani, deghizat.

În privința acestuia a fost întocmit un proces-verbal pentru trecerea ilegală sau tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat a Ucrainei.

În ceea ce privește șoferița, aceasta este suspectată de trecerea ilegală a persoanelor peste frontiera de stat a Ucrainei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour