DEMISIA șefului SIE. Primele SPECULAȚII!

DEMISIA șefului SIE. Primele SPECULAȚII!

Au apărut primele speculații despre demisia șefului Serviciului Român de Spionaj Extern dar și despre numele celor care i-ar putea lua locul. Cele mai multe surse converg spre o demisie cauzată de iminenta sa chemare în fața procurorilor în Dosarul Black Cube. Sursele noastre spun că lucrurile sunt mai grave de atât. O altă informație apărută în piață spune că Mihai Răzvan Ungureanu ar fi demisionat din motive medicale.

UPDATE/Ca o coincidență, în această seară, de la ora 21.00, Kovesi va avea una dintre rarele apariții publice. Ea va acorda un interviu la TVR...

A apărut și primul nume pentru șefia SIE: Bușoi. Unul dintre numele vehiculate la SIE, neconfirmat insa oficial, este cel al liberalului Cristian Busoi. "Nu se pune problema de asa ceva. In acest moment ma ocup de campania electorala si conduc PNL Bucuresti.", a declarat Busoi pentru HotNews.ro.

O ipoteză pe care puțini o iau în calcul este trecerea sa la PSD. În acest fel PSD își asigură șefia SIE, și Dragnea ar face jocul unor prieteni iar MRU își asigură, temporar, imunitatea. Noi nu credem în această ipoteză.

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat luni de la conducerea SIE, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis, care a precizat că şeful statului a acceptat demisia acestuia. 

Mădălina Dobrovolschi a precizat că demisia lui Mihai Ungureanu a fost înregistrată la Administraţia prezidenţială, iar preşedintele Iohannis va accepta această demisie.

CV Mihai Răzvan Ungureanu: 

• iunie 2015- 26 septembrie - director al SIE

• februarie 2012 - Mai 2012, Prim-Ministrul României

• decembrie 2007 - 2012 - director al SIE

• decembrie 2004 - martie 2007- Ministru al Afacerilor Externe

• 2003-2004 - Coordonator adjunct, Iniţiativa de Cooperare pentru Europa de Sud-Est, Viena

• 2001-2003 - Director general - Emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est

•1998-2001 - Secretar de stat MAE

Disputa SIE-DNA pe banii din offshore-uri ai românilor

SIE a fost implicat în această primăvară într-un război al declarațiilor cu DNA, după ce șefa direcției anticorupție a criticat serviciul pentru că nu a oferit nicio informație în scandalul Panama Papers.

„Nu pot să îmi explic de ce de la SIE în ultimii ani nu am primit vreo sesizare. Mi-e greu să cred că ofițerii SIE nu au informații. Nu am primit niciodată informări de la SIE, am aflat din comisii rogatorii sau din investigații jurnalistice. Mi-e greu să cred că ofițerii de informații nu dau peste aceste elemente și nu înțeleg de ce nu sesizează DNA. Am vazut că foarte mulți dintre cercetați își mută averea și bunurile în străinătate. Este de siguranță națională, ca atunci când milioane de euro sunt transferate în off-shore, sau când sume considerabile de bani sunt date ca mită prin off-shore-uri pentru licitații publice”, spunea Laura Codruța Kovesi în 26 aprilie, după ce documentele Panama au descoperit mai multe cazuri de români care aveau offshore-uri în Panama.

Reprezentanţii SIE s-au grăbit să dea replica: serviciul nu monitorizează cetăţenii români aflaţi în străinătate sau conturile şi achiziţiile lor.

„Informațiile SIE nu se pot constitui în probe în instanță, întrucât sunt obținute prin surse umane cetățeni străini, cu mijloace și metode specifice, care "nu pot fi dezvăluite nimănui și în nicio împrejurare". Respectând cu strictețe atât propria lege de organizare și funcționare cât și protocoalele de cooperare și competențele celorlalte structuri din Sistemul Securității Naționale, acest tip de informații sunt transmise spre completare, validare și exploatare acelor instituții ale statului cu atribuții și posibilități legale”, arătau reprezentanții SIE într-un comunicat.

În urma acestui schimb de replici, șefii celor două instituții au fost chemați la Cotroceni.

„Am avut o discuție cu Laura Codruța Kovesi și cu Răzvan Ungureanu. A fost o discuție constructivă, s-au lămurit lucrurile și în continuare urmează ca ei să găsească soluții la probleme împreună, să lămurească neînțelegerile între cele două instituții. Consider că problema s-a rezolvat”, spunea Klaus Iohannis în 28 aprilie.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante