Deputaţii ruşi au aprobat un proiect de lege ce garantează imunitatea judiciară pentru foştii preşedinţi ai Rusiei

Deputaţii ruşi au aprobat marţi un proiect de lege ce garantează o imunitate judiciară pentru foştii preşedinţi, măsură considerată de mulţi ca fiind făcută în beneficiul lui Vladimir Putin, informează AFP.

Potrivit acestui document, aprobat marţi în primă lectură şi a cărui adoptare definitivă nu stârneşte îndoieli, o persoană care a exercitat funcţia de preşedinte "nu poate face obiectul unor urmăriri penale sau administrative, nici arestată, nici percheziţionată, nici interogată".

Această imunitate, care va fi acordată şi familiei oricărui fost preşedinte al Rusiei, va viza de asemenea patrimoniul său imobiliar, mijloacele sale de transport şi de comunicare, precum şi documentele care îi aparţin şi bagajele sale, potrivit acestui text propus de un senator şi un deputat influenţi, ambii membri ai partidului puterii, Rusia Unită.

Imunitatea poate fi ridicată doar în cazul în care fostul preşedinte este acuzat de trădare sau de o altă infracţiune gravă şi dacă aceste acuzaţii sunt sprijinite de Curtea Supremă şi de Curtea Constituţională şi susţinute de două treimi dintre deputaţii Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, şi de acelaşi număr de senatori din Consiliul Federaţiei, camera superioară.

Documentul nu îl vizează pe fostul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a precizat unul dintre autorii săi, Pavel Kraşeninnikov, citat de agenţia RIA Novosti.

Iniţiativa unui asemenea proiect de lege a provocat zvonuri în Rusia cu privire la o eventuală retragere a lui Vladimir Putin, 68 de ani, însă Kremlinul le-a respins, dând asigurări că preşedintele Putin este într-o bună stare de sănătate.

Deocamdată, există un singur fost preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a condus Rusia din 2008 până în 2012, perioadă în care Vladimir Putin a ocupat funcţia de premier din cauza limitării numărului de mandate prezidenţiale consecutive.

După revenirea lui Putin la Kremlin, în mai 2012, Medvedev a devenit premier şi lider al partidului Rusia Unită. Medvedev şi-a prezentat demisia în ianuarie 2020 şi a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, condus de Vladimir Putin.

În ultimii ani, Medvedev a fost vizat de mai multe anchete anticorupţie ale opozantului rus Aleksei Navalnîi, care îl acuză în mod concret că a primit mită din partea unor oligarhi şi că se află în fruntea unui imperiu imobiliar. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor