Deputatul Kulcsar Terza Jozsef: Nu ne speriem, mergem mai departe cu statutul de autonomie; sper să găsim parteneri

Deputatul Kulcsar Terza Jozsef: Nu ne speriem, mergem mai departe cu statutul de autonomie; sper să găsim parteneri

Deputatul Kulcsar Terza Jozsef a declarat, marţi, că nu este intimidat de demersurile făcute de liderii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, care au transmis o sesizare preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului în care susţin că iniţiativa legislativă privind instituirea autonomiei "Ţinutului Secuiesc" încalcă flagrant Constituţia şi condiţiile tratatelor de aderare a României la NATO şi UE, menţionând că va continua să caute parteneri care să susţină acest proiect.

"Este revoltător, din punctul nostru de vedere, ceea ce se întâmplă. Eu nu cred că am ajuns până acolo că doi lideri sindicali s-au aşezat la o masă (...) şi şi-au dat seama că au ură faţă de maghiari. Este clar, din punctul meu de vedere, că instituţiile din umbră îi coordonează şi este revoltător ce spun ei în această sesizare. Ei spun despre 18 articole din Constituţie care ar fi încălcate. (...) Mai grav e că ei vorbesc de infracţiune flagrantă. Care este infracţiunea? Că am introdus acest proiect de lege în Parlamentul României? Eu, ca deputat, pot să fac propuneri de legi, să modific, să fac propuneri de modificare a legilor, care este problema? Nu văd unde este infracţiunea. (...) Iar cel mai grav lucru este că dânşii vorbesc de război şi de arme. Deci, nu pot să îmi dau seama cum îşi pot dânşii închipui şi cum îşi permit aşa ceva. Noi totdeauna am spus că luptăm paşnic pentru drepturile noastre, ale comunităţii maghiare", a declarat Kulcsar Terza Jozsef, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta susţine că statutul de autonomie nu încalcă nicio lege internă sau internaţională, dimpotrivă, urmează modele europene.

"Este o incitare la ură şi mai este şi o intoxicare a opiniei publice. Ceea ce facem noi este constituţional şi legal şi nu o să ne oprim. Nu ne sperie, şi pe mine nu mă sperie, declaraţia şi paşii făcuţi de dânşii. Ceea ce fac eu, şi am făcut până acum şi o să fac în continuare este legal şi constituţional, nu încalcă nicio normă internaţională, nicio lege sau Constituţia României. Deci, o să mergem pe drumul pe care am început, acum doi ani am iniţiat proiectul de lege pentru autonomia Ţinutului Secuiesc în Parlament, a fost dezbătut, nu s-a întâmplat nimic în sensul rău, deci, s-a discutat cât s-a discutat, dar s-a discutat civilizat şi normal. Eu asta aştept şi acum, să discutăm despre problemele noastre şi eu ştiu şi sper să am parteneri pe această temă şi o să am, fiindcă ceea ce facem este legal. Este ceva normal, european. În Europa funcţionează mai multe autonomii teritoriale, nu este nicio problemă, dar acţiunea dânşilor acum, după 100 de ani de la Trianon, vine cu un gust amar. (...) Le transmit şi pe această cale că noi o să mergem înainte şi Ţinutul Secuiesc a fost, va fi şi va rămâne", a afirmat Kulcsar.

Luarea de poziţie a celor doi lideri de sindicat are în vedere iniţiativa legislativă depusă la Camera Deputaţilor pe 18 decembrie de către deputaţii UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Biro Zsolt-Istvan, prin care se solicită ca "Ţinutul Secuiesc" să devină regiune autonomă cu personalitate juridică.

Aceştia enumeră 18 articole ale Constituţiei pe care, în opinia lor, proiectul de lege le-ar încălca, printre care articolul 1, care defineşte România ca "stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", sau articolul 3, care stabileşte organizarea teritoriului românesc "sub aspect administrativ în comune, oraşe şi judeţe".

Considerând că este vorba despre o "infracţiune flagrantă" de încălcare a Constituţiei şi de exercitare a funcţiei de autoritate publică cu "rea-credinţă" de către iniţiatorii acestui proiect, liderii sindicali solicită preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului să ia măsurile constituţionale de respingere a proiectului lor legislativ, care, susţin ei, "pregăteşte segregarea pe criterii etnice şi declanşarea unui conflict secesionist, eventual armat, în centrul ţării". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Foarte interesante amănunte...