Deținut condamnat pentru omor, dat în urmărire după ce nu s-a mai întors din permisie

Deținut condamnat pentru omor, dat în urmărire după ce nu s-a mai întors din permisie

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) a fost sesizată, la data de 26 ianuarie 2026, de către Penitenciarul București-Rahova cu privire la dispariția unui deținut de naționalitate turcă, care nu s-a mai întors în penitenciar după expirarea unei permisii.

FOTO: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

FOTO: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

UPDATE 13.20: Persoana în cauză s-a prezentat inițial la poliție, dar nu a mai revenit în penitenciar

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Voluntari pe 23 ianuarie, conform obligațiilor impuse de regimul de învoire, însă astăzi, la expirarea acesteia, nu a revenit în penitenciar.

„La data de 23 ianuarie a.c, Poliția Orașului Voluntari a fost informată de către Penitenciarul Rahova cu privire la faptul că o persoană lipsită de libertate beneficiază de învoire, în perioada 23.01.2026-26.01.2026.

În aceeași zi, persoana în cauză s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Voluntari, conform obligațiilor pe care aceasta le avea.

Astăzi, 26 ianuarie a.c., Penitenicarul Rahova a sesizat Poliția cu privire la faptul că persoana în cauză nu a revenit în penitenciar, ca urmare a expirării perioadei de învoire”, spun autoritățile.

UPDATE 13.00: Penitenciarul i-a mai dat și alte permisii

Potrivit informațiilor obținute pe surse, bărbatul, încarcerat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, din anul 2015, a mai beneficiat și în trecut de permisii, fără ca până acum să fi fost înregistrate incidente sau abateri disciplinare, revenind de fiecare dată în penitenciar la termenul stabilit.

Știre inițială

Potrivit informațiilor oficiale, este vorba despre Atas Abdullah, aflat în detenție pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Acesta a beneficiat de permisie în perioada 23–26 ianuarie 2026, însă la finalul intervalului stabilit nu s-a prezentat înapoi la unitatea de detenție.

În urma sesizării, polițiștii au efectuat verificări la domiciliul indicat al bărbatului, situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, însă acesta nu a fost găsit.

Autoritățile au demarat procedurile specifice pentru identificarea și localizarea persoanei, fiind desfășurate activități operative în acest sens. Verificările sunt în curs, iar cazul este tratat cu prioritate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Lux în Alpi, furie la Moscova. Elita Rusiei petrece în Occident, în timp ce războiul din Ucraina continuă

2 Un articol care dă fiori... Asta ne rezervă viitorul? Acestea sunt „binefacerile” tehnologiei?

3 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, afacerile familiei lui Laurențiu Blaga, șeful Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară

4 Cele 3 schimbări simple de stil de viață care ar putea adăuga aproape un deceniu vieții tale, potrivit unui studiu

5 Putin, obligat să se trezească din delirul grandorii după patru ani de război sângeros