Dezastru în Liga Campionilor: CSM București a fost umilită de Brest în Franța

Bojana Popovic n-a reușit să le mobilizeze pe jucătoarele sale în meciul cu Brest Foto: Sportpictures
Partida din Hexagon s-a transformat rapid într-o demonstrație de forță a gazdelor, care au preluat controlul absolut după primele minute de joc. La pauză, tabela indica deja un avans liniștitor pentru franțuzoaice, scor 20-11. Prin acest succes categoric, Brest și-a luat revanșa în fața grupării bucureștene, după ce în primăvară CSM București se impusese cu 32-26 în finala mică a sezonului precedent din Liga Campionilor.
Presa din Franța a evidențiat imediat contrastul dintre cele două echipe. Jurnaliștii de la publicația „L'Equipe” au analizat prestația excelentă a formației bretone și declinul vizibil al reprezentantei României:
„Brest poate răsufla ușurată. După un parcurs inconstant în acest sezon, gruparea bretonă a obținut sâmbătă – în etapa a 7-a a Ligii Campionilor – o victorie categorică pe teren propriu în fața echipei CSM București (40–25), dominând partida de la început până la sfârșit. Acest al cincilea succes în competiția europeană vine ca un impuls binevenit, după două înfrângeri consecutive. (...) Aflată în prezent pe locul al doilea în Ligue Butagaz Énergie, în spatele echipei neînvinse Metz, Brest a obținut un rezultat solid pe teren propriu, provocând o experiență de coșmar formației din București – o echipă care se afundă tot mai mult într-o perioadă de formă slabă, suferind patru înfrângeri în ultimele cinci meciuri europene.” - L'Equipe
Din tabăra „Tigroaicelor”, cele mai eficiente jucătoare în ofensivă au fost Emma Friis și Valeria Maslova, cu câte 8 reușite fiecare. Acestea au fost urmate pe lista marcatoarelor de Tyra Axner (3 goluri), Jenny Carlson (2), în timp ce Daria Dmitrieva, Kristina Novak, Tatjana Brnovic și Csenge Kuczora au punctat câte o dată. Poarta bucureștencelor a avut o zi extrem de dificilă: Denisa Șandru a parat doar 5 dintre cele 29 de aruncări (un procentaj de 17,24%), iar Yuliya Dumanska a încheiat meciul cu o singură intervenție din 6 șuturi (16,67%).
De partea cealaltă, atacul celor de la Brest a fost condus de Clarisse Mairot, autoare a 9 goluri, secondată de Oriane Ondono (6), Annika Lott (6), Meline Nocandy (5), Pauline Coatanea (4), Kiara Tshimanga (3), Tamara Horacek (3), Enola Borg (2), Sofia Hvenfelt (1) și Daria Michalak (1). În poarta gazdelor, Camille Depuiset a avut o prestație solidă, adunând 12 parade din 36 de aruncări (33,33%), în timp ce colega sa, Floriane Andre, nu a reușit să apere singura aruncare spre poarta sa.
CSM București va avea ocazia să își spele păcatele chiar împotriva aceleiași adversare. Următoarea confruntare este programată pe teren propriu, duminică, 15 noiembrie, tot în compania celor de la Brest.
În aceeași Grupă A, s-a mai disputat partida de la Ljubljana, unde RK Krim OTP Group Mercator a cedat pe teren propriu, scor 22-29, în fața celor de la Sola HK. Etapa se va completa duminică, 8 noiembrie, cu duelurile Team Esbjerg - FTC-Toyota Kovacs și BV Borussia Dortmund - OTP Group Buducnost Podgorica.
Clasamentul Grupei A:
1. FTC-Toyota Kovacs – 12 puncte (6 meciuri / 193-150)
2. Team Esbjerg – 10p (6 / 191-161)
3. Brest Bretagne Handball – 10p (7 / 212-189)
4. CSM București – 6p (7 / 209-215)
5. BV Borussia Dortmund – 6p (6 / 177-196)
6. Sola HK – 4p (7 / 183-184)
7. OTP Group Buducnost – 2p (6 / 135-165)
8. RK Krim OTP Group Mercator – 2p (7 / 191-231)
Tot duminică, de la ora 17.00, România va mai avea o reprezentantă în teren. În cadrul Grupei B, Gloria Bistrița-Năsăud va juca pe teren propriu împotriva formației HC Podravka.
Clasamentul Grupei B:
1. Gyor Audi ETO KC – 13 puncte (7 meciuri / 229-186)
2. Metz Handball – 11p (6 / 209-154)
3. Gloria Bistrița – 8p (6 / 186-187)
4. Storhamar – 8p (7 / 186-191)
5. Odense – 5p (6 / 174-156)
6. Podravka – 4p (6 / 162-182)
7. Nykobing – 3p (7 / 194-226)
8. Blomberg-Lippe – 0p (7 / 164-222)
Explorează subiectele:
