Dezvăluiri dintr-o filială PNL/Suma cu care trebuie să cotizezi la partid dacă ești numit într-o funcție pe criterii politice

Mihai Barbu, noul președinte al PNL Vaslui, a impus noi taxe membrilor partidului care sunt votați sau se află în funcții publice.

Taxa maximă pe care o persoană poate să o plătească este de 2.000 de lei pe an. Cu toate acestea, PNL Vaslui nu a comentat nimic referitor la dezvăluirea făcută de publicația vasluiană Vremea Nouă .

Potrivit listei, cel mai mult plătesc viceprimarii municipiului reședință de județ. Această funcție este ocupată de Daniel Bulumac, Viceprimar al Municipiului Vaslui.

FOTO: Vremea Nouă

FOTO: Vremea Nouă

La același nivel maxim se află și „membrii PNL numiți cu sprijinul și susținerea PNL”, fiind nevoiți să plătească 2.000 de lei pe an. Marius Arcăleanu, noul subprefect de Vaslui, face parte din această categorie, potrivit sursei citate.

Filiala PNL Vaslui a trecut printr-un scandal, atunci când Nelu Tătaru, fostul președinte al filialei a fost demis de la conducerea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, după ce a fost acuzat de procurorii DNA că a luat mită de la zeci de pacienți.

„Deputatul Nelu Tătaru, la propunerea mea, a fost eliberat din funcţia de preşedinte de filială şi, desigur, la nivelul grupului se vor lua măsuri pentru a vacanta poziţia de preşedinte al Comisiei de Sănătate”, a spus Nicolae Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

De asemenea, s-a luat decizia ca Nelu Tătaru să fie retras şi de pe listele de candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare. „Nu are cum să mai rămână candidat”, a subliniat liderul PNL.

Un alt scandal îl vizează și pe Mihai Barbu, care, înainte să ajungă la conducerea filialei vasluiene, a fost președinte al consiliului de administrație al Metrorex, scrie publicația citată.

Pe scurt, din cauza numirii lui Barbu în funcția menționată, Comisia Europeană i-a trimis o scrisoare României, la jumătatea lui octombrie 2024, prin care o avertiza că riscă să piardă sute de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) din cauza numirilor incompatibile în consiliile de administrație ale companiilor de stat.

În consecință, Barbu a demisionat de la conducerea Metrorex chiar înainte de a fi trimis de PNL la Vaslui. Scuza lui a fost că nu vrea să fie responsabil pentru pierderea fondurilor PNRR.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet