Dezvăluiri incredibile despre dosarele lui Dragnea și Vâlcov de la Curtea Supremă!

Dezvăluiri incredibile despre dosarele lui Dragnea și Vâlcov de la Curtea Supremă!

Motivările sentințelor lui Dragnea și Vâlcov întârzie luni întregi, deși șefa Curții Supreme a dat termen-limită 1 septembrie. Apelurile nu pot să înceapă și verdictele definitive întârzie.

Motivările sentințelor lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov nu sunt gata, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare, desi șefa Instanţei Supreme, judecătoarea Cristina Tarcea, le-a cerut încă din luna iulie magistraţilor să redacteze motivările restante până în septembrie. “Se lucrează încă la motivari”, au precizat sursele noastre.

În absența motivărilor nu se poate stabili termen pentru judecarea apelului. Potrivit juriştilor consultaţi de G4media.ro, după ce se stabileşte primul termen al apelului, părţile, adică procurorul şi inculpaţii, prin avocaţi, trebuie să redacteze motivele de apel. Judecata apelului se face, de regulă, în câteva termene.

La jumătatea lunii iulie, șefa Instanţei Supreme a anunţat măsurile într-un interviu acordat Realitatea TV. “Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, o să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei”, a declarat şefa ICCJ.

Potrivit legii, magistraţii trebuie să îşi motiveze sentinţele în 30 de zile. Astfel, potrivit articolului 406 din Codul de procedură penală:

“Art. 406 Redactarea şi semnarea hotărârii

(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.
(2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier.
(3) Dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta”.

De regulă, magistraţii nu respectă termenul de redactare a motivării de 30 de zile din cauza volumului mare de dosare. Au fost cazuri chiar când unii judecători au întârziat redactarea motivării aproape un an. În 2016, judecătorul Dumitru Paul Dumitrescu de la Judecătoria Târgu Mureş a fost sancţionat cu avertisment de CSM pentru nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile. Potrivit Inspecţiei Judiciare, judecătorul ar fi depăşit cu până la 220 de zile termenul legal de redactare a unor hotărâri penale şi ar fi amânat în mod repetat pronunţarea.

În 2011, o judecătoare din Cornetu a fost exclusă din magistratură de CSM pentru neredactarea în termenul legal a 489 de hotărâri. Instanţa supremă a decis însă comutarea sancţiunii în diminuarea salariului cu 15%.

Sentinţa prin care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani şi jumătate cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman a fost dată pe 21 iunie. Prin urmare, pe 21 iulie s-a implinit termenul legal de 30 de zile pentru redactarea motivării. În cazul lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, acesta a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru corupţie pe 8 februarie, adică acum opt luni.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale