DGPMB: Bărbatul care ar fi lovit intenţionat cu maşina angajatul unei societăţi s-a prezentat la Poliţie

Bărbatul care ar fi lovit intenţionat cu maşina angajatul unei societăţi, în parcarea unui complex comercial, s-a prezentat la Poliţie, informează joi Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri efectuează cercetări pentru tentativă la omor , după ce Poliţia a fost sesizată că, în parcarea unui complex comercial, un bărbat, angajat al unei societăţi comerciale, a fost lovit de către un autoturism.

"Având în vedere faptul că din primele date reieşea că fapta ar fi fost comisă cu intenţie, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale", se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.

A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost audiate mai multe persoane, iar în urma investigaţiilor a fost depistat autoturismul.

"De asemenea, a fost stabilită identitatea unui bărbat, care posibil s-a aflat la volanul autoturismului. Procurorul criminalist a dispus măsuri în vederea depistării acestuia, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi de drept", arată sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc