DGPMB: Patru inculpaţi din dosarul Colectiv au fost încarceraţi; unul a fost dat în urmărire

DGPMB: Patru inculpaţi din dosarul Colectiv au fost încarceraţi; unul a fost dat în urmărire

Patru inculpaţi din dosarul Colectiv au fost încarceraţi, în urma deciziei definitive de condamnare pronunţată, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, în timp ce al cincilea a fost dat în urmărire, după ce nu a fost găsit la domiciliu.

"Având în vedere hotărârea definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul Colectiv, Direcţia Generală de Poliţie (DGPMB) a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale a pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. O persoană s-a prezentat la sediul unei subunităţi de poliţie, de unde a fost preluată şi încarcerată. Alte trei persoane au fost preluate de la domiciliu, iar după întocmirea formalităţilor necesare, au fost încarcerate", informează DGPMB.

Antonina Radu, unul dintre cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti condamnaţi în dosarul Colectiv, a fost dată în urmărire, fiind emis mandat de arestare european, după ce nu a fost găsită la domiciliul său .

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în prezent edil al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Iniţial, la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare.

În acelaşi dosar, patronii clubului Colectiv au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare (la instanţa de fond, cei trei primiseră câte 11 ani şi 8 luni):

* Paul Gancea - 6 ani şi 4 luni de închisoare;

* Costin Mincu - 8 ani de închisoare;

* Alin George Anastasescu - 11 ani şi 8 luni de închisoare.

De asemenea, George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 8 ani şi 8 luni închisoare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mini-autostrada Clujului, pregătită de inaugurare. Imagini de pe șantierul primului drum expres din nord-vestul României

2 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat

3 Surprinzătoarea postare a Ambasadei SUA la București...

4 România, Ciolacu, decembrie / „Goluri temporare de casă consecutive în Trezorerie”

5 VIDEO Priviți, accidentul cu șase mașini de pe Autostrada Soarelui, filmat de camera de la bordul unui vehicul