Diaconescu: PMP va avea mâine o discuţie cu PNL, nu despre fuziune, ci despre cooperare

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, a declarat că "tema fuziunii" dintre PNL şi PMP nu a fost dezbătută în formaţiunea politică pe care o conduce, dar că, în cursul zilei de sâmbătă, va avea loc "o discuţie" despre cooperarea cu liberalii.

"Am văzut ştirea că fuziunea este deja finalizată, că s-ar fi luat o decizie în acest sens. Exclus. Statutar, la orice partid politic o astfel de decizie se ia în structurile de conducere ale partidului respectiv. PMP nu a avut nicio astfel de întâlnire în care să decidă vreo formulă organizatorică. Va avea mâine o discuţie, nu despre fuziune, ci despre cooperare. (...) Am discutat cu toată lumea, inclusiv cu domnul Florin Cîţu. Am discutat şi despre PNRR la ultima întâlnire şi subliniez că PNRR nu se poate renegocia. Să nu intre în această prostie de a invoca aşa ceva în zona europeană, pentru că automat ne vor plasa politic lângă Polonia şi Ungaria. (...) Nu există tema (fuziunii - n.r.). Nu spun că s-ar întâmpla sau nu s-ar întâmpla câtă vreme nu există acest subiect. O fuziune o propun şi o votează cei din Consiliul Naţional al PMP", a afirmat Cristian Diaconescu, vineri, la Digi24.

El le-a mulţumit şefilor de partide din România care "au venit spre PMP pentru a avea discuţii, dar nu trebuie confundate cu discuţiile organizatorice".

"S-au interpretat anumite nivele de disponibilitate în ceea ce priveşte dialogul politic, trecându-se într-o zonă care, repet, nici măcar nu a fost discutată în structurile noastre de conducere. O alianţă, o fuziune, o cooperare aprofundată presupune toate aceste lucruri şi nişte principii. De exemplu, PMP, în orice fel de cooperare aprofundată, dacă şi când se va întâmpla, va propune ca în Parlament să se discute Legea Sănătăţii, 300 de parlamentari, vot în două tururi pentru aleşii locali. Propunerile au fost în Parlament şi sunt neglijate total, astăzi, când vorbim. Despre aceste teme, după părerea mea, trebuie să discutăm cu prioritate la masa negocierii, indiferent care este obiectul negocierii", a adăugat Diaconescu.

Întrebat din partea cui a venit "scânteia colaborării", Diaconescu a răspuns: "Din partea ambilor".

Cristian Diaconescu a menţionat că, în aceste zile, PMP îşi doreşte "un guvern operaţional de profesionişti". AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

4 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist

5 Foarte interesant! / Rușii suflă și-n iaurt când vine vorba de România?