DIICOT: Două persoane, reținute într-un dosar privind devalizarea Aeroportului Caransebeș și stațiunii Băile Herculane

DIICOT: Două persoane, reținute într-un dosar privind devalizarea Aeroportului Caransebeș și stațiunii Băile Herculane

Două persoane au fost reținute de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin, într-un dosar privind devalizarea unor societăți comerciale, printre care Aeroportul din Caransebeș și stațiunea Băile Herculane, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 123.000.000 lei. Zeci de clădiri - hoteluri, restaurante, băi termale, ștranduri -, dar și zeci de terenuri au fost puse sub sechestru.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de DIICOT, procurorii Biroului Teritorial Caraș-Severin, cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin, au efectuat acte de urmărire penală în dosarul privind devalizarea SC Argirom Internațional SA București, SC Aeroportul Caransebeș SA (Aeroportul din municipiul Caransebeș) și SC Hercules SA.

Anchetatorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpaților Dorin Marescu, avocat în Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și complicitate la infracțiunea de delapidare, și Iancu Hrelescu, acuzat de complicitate la infracțiunea de delapidare, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și spălare de bani.

În aceeași cauză, sunt urmăriți penal, în stare de libertate, Petru Adrian Andrițoiu, expert evaluator ANEVAR la data faptei, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, sub forma sprijinirii, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și complicitate la infracțiunea de delapidare, și Ion Sima, executor judecătoresc, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, sub forma sprijinirii, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și complicitate la infracțiunea de delapidare.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada decembrie 2007 — august 2008, s-a constituit un grup infracțional organizat, coordonat de către inculpații Armaș Iosif, Marescu Dorin, Hrelescu Iancu și alții, având drept scop însușirea principalelor active ale SC Argirom Internațional SA și SC Hercules SA. În perioada menționată, inculpatul Armaș Iosif a înstrăinat cu sprijinul inculpatului Marescu Dorin, către inculpatul Hrelescu Iancu, 60% din acțiunile deținute de SC Argirom Internațional SA la SC Aeroportul Caransebeș SA, contra unei suprafețe de 1/2 dintr-un teren de 7.406 mp, cu o valoare de piață de 19.033 euro, iar, ulterior, la un interval scurt de timp, a procedat la înstrăinarea celor 60% acțiuni către SC Excav Prod SRL Caransebeș contra sumei de 418.408 euro (de aproximativ 21 de ori mai mult decât valoarea la care au fost dobândite), cunoscând că acțiunile provin din săvârșirea de infracțiuni", spun procurorii.

Potrivit acestora, în aceeași perioadă, au fost însușite de către membrii grupului, pentru inculpatul Iancu Hrelescu sau pentru alții, prin acte fictive, șapte imobile (hoteluri, băi termale, restaurante cu o valoare de circulație de aproximativ 4.032.800 lei și 400.000 de euro) din patrimoniul SC Hercules SA, unde SC Argirom Internațional SA era acționar majoritar.

Faptele au fost săvârșite cu sprijinul expertului evaluator ANEVAR Adrian Petru Andrițoiu și al executorului judecătoresc Ion Sima.

Imobilele dobândite au fost înstrăinate ulterior către SC Excav Prod SRL, chiar și cu un preț de aproximativ 12 ori mai mare decât prețul la care a fost achiziționat prin executare silită, arată DIICOT.

"La data de 19.03.2008 SC Argirom Internațional SA a intrat în insolvență, creditorul majoritar fiind Ministerul Administrației și Internelor — Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale UT 350, care deține o creanță de aproximativ 10 milioane de euro. Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 123.000.000 lei, valoarea creanțelor împotriva SC Argirom Internațional SA", se menționează în comunicat.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a 45 de imobile — clădiri (hoteluri, restaurante, spații comerciale, băi termale, ștranduri) și asupra a 30 de imobile — terenuri.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...