DIICOT Galați: 47 de traficanți de droguri, trimiși în judecată; printre ei se află și un jucător de baschet

DIICOT Galați: 47 de traficanți de droguri, trimiși în judecată; printre ei se află și un jucător de baschet

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galați au trimis în judecată 47 de persoane, printre care se află și un jucător de baschet la echipa Cuza Sport Brăila, acuzate că aduceau marijuana din Bulgaria și vindeau drogurile unor consumatori, inclusiv elevi, din județele Constanța, Brăila, Galați și Călărași.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu luna septembrie 2016, realizând că pot obține profituri însemnate din valorificarea de cantități de marijuana achiziționate de pe teritoriul Bulgariei, la prețul de 35 de lei gramul, în condițiile în care pe piața din România prețul unui gram de marijuana era de aproximativ 70 de lei, Radu Dan Mirea și Sorina-Cristina Trandafir (concubini) au hotărât să pună bazele unei rețele de distribuție a drogurilor.

Ei au pus bazele unei adevărate "întreprinderi" infracționale de comerț, minuțios organizată pentru a asigura toate ciclurile economice și financiare necesare funcționării acesteia, respectiv finanțarea activității, achiziționarea și revânzarea bunurilor ce făceau parte din obiectul de activitate (canabis), precum și obținerea profitului infracțional.

Astfel, finanțarea cumpărării drogurilor se realiza în mare parte prin folosirea sumelor de bani puse la dispoziția celor doi de dealeri și consumatori.

Ca mod de lucru, înaintea fiecărei deplasări pe teritoriul Bulgariei, Radu Dan Mirea îi contacta pe dealerii din rețeaua sa, iar aceștia îi expediau diverse sume de bani prin intermediul sistemului de transfer monetar Westaco, cât și prin intermediul unor plăți bancare efectuate într-un cont deschis pe numele bunicului lui Mirea, cont pe care inculpatul era împuternicit în condițiile în care bunicul său este imobilizat la pat, fiind internat într-un azil de bătrâni.

După ce primeau banii de la dealerii și consumatorii din rețeaua proprie, Radu Dan Mirea și Sorina Trandafir se deplasau în localitatea Varna din Bulgaria, de unde achiziționau marijuana de la o persoană (neidentificată), drogurile fiind transportate în borcane de sticlă de 800 de grame învelite în folie de celofan alimentar. În aceeași zi, traficanții reveneau în România și plasau drogurile distribuitorilor.

Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2016 — martie 2017, Radu Dan Mirea și Sorina Trandafir s-au deplasat de cel puțin 15 ori în Bulgaria, de unde au adus aproximativ 1.100 de grame de marijuana, din care 105 grame au fost găsite asupra inculpaților, cu ocazia prinderii lor la data de 13 martie 2017, imediat după revenirea din Bulgaria.

Anchetatorii au mai descoperit că dealerii care lucrau cu Radu Dan Mirea și Sorina Trandafir și-au dezvoltat propriile rețele de distribuție, alcătuite din numeroși consumatori, în general persoane cu o vârstă fragedă, până în 25 de ani, dar și minori, cu vârste începând de la 15 ani, elevi ai unor licee din municipiile Galați și Brăila.

DIICOT precizează că, în cazul inculpaților Horia Alexandru Tăbăcaru și Radu Constantin Dumitrașcu, pe lângă propriul cerc de consumatori din municipiul Galați, aceștia au dezvoltat o rețea de distribuție a drogurilor și în municipiul Brăila — pe fondul deselor deplasări făcute de Tăbăcaru în acest municipiu, el fiind jucător al echipei locale de baschet Cuza Sport.

Horia Alexandru Tăbăcaru și Radu Constantin Dumitrașcu au colaborat în distribuirea drogurilor cu Albert Georgian Venardi, elev al Colegiului Național "Nicolae Bălcescu", acesta fiind cel care plasa droguri colegilor săi.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Galați.

AGERRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria