Dinamo, egalată in extremis de FCU Craiova, în faza play-out a Superligii

Dinamo, egalată in extremis de FCU Craiova, în faza play-out a Superligii

FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), sâmbătă seara, în Bănie, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-out a Superligii de fotbal.

FCU Craiova rămâne pe ultimul loc în ciuda acestei remize. Foto: Arhivă

FCU Craiova rămâne pe ultimul loc în ciuda acestei remize. Foto: Arhivă

Dinamo a deschis scorul în finalul primei reprize, prin bulgarul Gheorghi Milanov (44), după centrarea lui Hakim Abdallah şi mingea aşezată de Goncalo Gregorio, scrie Agerpres.

Echipa antrenată de Eugen Trică a reuşit să egaleze în min. 90 , prin Vladislav Blănuţă (90), cu o lovitură de cap, la centrarea lui William Baeten.

FCU Craiova rămâne pe ultimul loc în ciuda acestei remize. „Alb-albaştrii” au doar trei puncte obţinute în ultimele 11 etape.

Dinamo este la al treilea meci din play-out în care primeşte gol în ultimele minute . Cu Petrolul, la Bucureşti, Dinamo a fost egalată (1-1) în min. 90+13, cu Oţelul, la Galaţi, a pierdut (0-1) printr-un gol încasat în min. 90+3, iar acum a fost egalată în min. 90. Totuşi, Dinamo a învins-o pe Poli Iaşi cu 1-0, printr-un gol înscris în min. 90+3.

FCU Craiova s-a impus în ambele meciuri directe din sezonul regulat, cu 1-0 la Bucureşti şi 2-1 acasă.

FCU 1948 Craiova - Dinamo Bucureşti 1-1 (0-1), Stadion „Ion Oblemenco” - Craiova

Au marcat: Vladislav Blănuţă (90), respectiv Gheorghi Milanov (44).

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Valentin Porumbel (Olteniţa)

Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Romică Bîrdeş (Piteşti)

Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Ioan Bogdan (Arad) - LPF

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

2 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

3 Români care nu au probleme financiare... / O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Bacău deține, împreună cu soțul, apartamente de 15 milioane de…

4 Mesajul terifiant despre un nou război mondial, transmis românilor de un cunoscut strateg israelian: „E cât se poate de posibil”

5 Anna Chapman, spioana care și-a folosit farmecele în favoarea Rusiei, a primit de la Putin o nouă misiune și un nou pseudonim