Directoarea grădiniței particulare care ar fi agresat mai mulți copii, reținută

Directoarea grădiniței particulare care ar fi agresat mai mulți copii a fost reținută miercuri și urmează să fie prezentată joi cu propunere de arestare preventivă magistraților Judecătoriei Sectorului 5.

Ea a fost audiată la Secția 17 de Poliție și ulterior s-a decis reținerea sa pentru 24 de ore pentru rele tratamente aplicate minorului.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile agresiuni exercitate asupra copiilor de la grădinița particulară Flipper din București, potrivit unui comunicat de presă.

Sursa citată arată că, din articolele de presă care au relatat cazul, reiese că directoarea respectivei grădinițe este acuzată că ar fi agresat mai mulți copii, agresiuni care au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Avocatul Poporului amintește și de informațiile făcute publice de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, conform căreia "din datele și probele administrate într-o cauză, întemeiată pe sesizările a două persoane, a rezultat presupunerea rezonabilă că directorul unei instituții particulare de învățământ preșcolar a exercitat acte de violență asupra a doi minori înscriși în programul de învățământ".

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …