
„Discriminatoriu”. România n-a fost inclusă pe lista statelor acceptate pentru dublă cetăţenie de noua lege întrată în vigoare în Ucraina
O nouă lege privind dobândirea şi păstrarea cetăţeniei ucrainene, care a intrat în vigoare în data de 16 ianuarie 2026, stârneşte nemulţumire în comunitatea românească din Ucraina, potrivit Agerpres.
Legea adoptată de autorităţile de la Kiev stipulează condiţiile în care poate fi dobândită cetăţenia multiplă, dar şi lista ţărilor cu care Ucraina acceptă acord de dublă cetăţenie.
Lista include cinci state, dintre care trei din Europa şi două de pe continentul american, respectiv Germania, Cehia, Polonia, Statele Unite ale Americii şi Canada. Din listă nu face parte şi România, ceea ce îi îngrijorează pe românii din Ucraina.
În cazul statelor enimerate, cetăţenii ucraineni pot dobândi a doua cetăţenie fără a fi obligaţi să renunţe la cetăţenia ucraineană. De asemenea, actul normativ permite etnicilor ucraineni din statele respective să devină cetăţeni ucraineni în procedură simplificată.
„După ruşi, comunitatea de români este a doua din punct de vedere numeric”
Avocatul ucrainean de origine română Eugen Pătraş consideră că decizia de a limita la cinci lista ţărilor pentru care este acceptată dubla cetăţenie reprezintă o formă de subapreciere a României de către autorităţile de la Kiev.
„Am fi aşteptat ca toate ţările din Uniunea Europeană, care sprijină necondiţionat Ucraina în actualul conflict să fie incluse pe acea listă. În plus poate să fie şi Statele Unite, şi Canada. Mi se pare că ţările care fac parte din Uniunea Europeană sunt tratate discriminatoriu. Cu atât mai mult România. După ruşi, comunitatea de români este a doua din punct de vedere numeric şi, având în vedere sprijinul necondiţionat pe care îl acordă România Ucrainei în actualul conflict şi având în vedere sutele de etnici români care au căzut la datorie pe frontul ruso-ucrainean, era normal, firesc şi de aşteptat ca şi România să fie inclusă pe acea listă", a declarat, pentru Agerpres, Eugen Pătraş.
Actul normativ privind instituirea dreptului la cetăţenie multiplă a fost promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski în luna iulie a anului trecut, însă Guvernul de la Kiev a adoptat, pe 5 noiembrie 2025, lista statele cu care va fi aplicată cetăţenia multiplă
„Se va acorda prioritate acelor ţări care se numără printre cei mai apropiaţi şi mai siguri aliaţi", a transmis, atunci, Ministerul de Externe al Ucrainei.
La formarea listelor ţărilor „partenere" au fost luate în considerare următoarele criterii: apartenenţa la Grupul celor Şapte (G7) ; apartenenţa la UE; aplicarea de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse pentru agresiunea împotriva Ucrainei; sprijin pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei - poziţia în timpul votării în organizaţiile internaţionale; existenţa relaţiilor de parteneriat strategic sau de altă natură; nivelul şi perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale; sprijinul financiar acordat Ucrainei; alte criterii care pot influenţa semnificativ asupra asigurării intereselor naţionale ale Ucrainei în domeniul politicii externe şi interne
Sursa: adevarul.ro

