Discursul lui Trump despre războiul din Iran crește prețul petrolului: „Îi vom duce înapoi în epoca de piatră”. Niciun cuvânt despre NATO

„Actualizarea importantă” promisă de președintele Donald Trump privind războiul din Iran s-a transformat, miercuri seară, mai degrabă într-un apel întârziat către alegătorii americani, în încercarea de a obține sprijin pentru un conflict declanșat în urmă cu mai bine de o lună, comentează CNN.

Trump a ținut primul discurs oficial de la începutul războiului FOTO EPA-EFE

Trump a ținut primul discurs oficial de la începutul războiului FOTO EPA-EFE

Într-un discurs de aproximativ 20 de minute, Trump a prezentat atacul SUA ca pe represalii pentru aproape o jumătate de secol de violențe atribuite Iranului și aliaților săi, susținând că statul nu poate fi lăsat să dezvolte arma nucleară.

El a evidențiat progresele militare realizate de SUA în ultimele săptămâni, descriind campania de bombardamente drept „victorii cum puțini au mai văzut vreodată”. Totodată, a cerut răbdare, calificând războiul drept o „investiție” în viitorul americanilor.

Cu toate acestea, nu a oferit un răspuns nou la întrebarea principală care preocupă electoratul: când se va încheia conflictul.

„Sunt încântat să spun că aceste obiective strategice de bază se apropie de finalizare”, a declarat Trump, fără să ofere detalii suplimentare despre strategia de ieșire, limitându-se la a-și repeta promisiunea că va bombarda Iranul „înapoi în epoca de piatră” în următoarele două-trei săptămâni.

Președintele nu a clarificat nici care este finalitatea concretă a războiului, inclusiv dacă intenționează să trimită trupe terestre pentru a prelua uraniul îmbogățit al Iranului sau pentru a-i reduce capacitatea de a controla strâmtoarea strategică Strâmtoarea Ormuz.

Războiul din Iran „se apropie de final”

Donald Trump le-a transmis americanilor că războiul din Iran este „aproape de final”, estimând că implicarea SUA va mai dura încă două-trei săptămâni.

„În această seară, sunt încântat să spun că aceste obiective strategice de bază se apropie de finalizare”, a afirmat el într-un discurs susținut în prime-time.

„Am făcut totul. Marina lor nu mai există. Forțele aeriene nu mai există. Rachetele lor sunt aproape epuizate sau distruse. Împreună, aceste acțiuni vor paraliza armata Iranului, îi vor distruge capacitatea de a susține proxy-uri teroriste și îi vor elimina posibilitatea de a construi o bombă nucleară”, a spus Trump.

Anterior, Casa Albă a transmis într-un comunicat că obiectivele SUA în Iran „au fost clare și constante: distrugerea arsenalului de rachete balistice și a capacității de producție, anihilarea marinei, întreruperea sprijinului pentru grupările teroriste și împiedicarea principalului stat sponsor al terorismului din lume să obțină arma nucleară”.

SUA vor lovi Iranul „extrem de dur” în următoarele săptămâni

Trump a indicat că SUA sunt pregătite să intensifice operațiunile militare în următoarele două-trei săptămâni.

„Îi vom lovi extrem de dur în următoarele două-trei săptămâni. Îi vom duce înapoi în epoca de piatră, acolo unde le este locul”, a declarat el.

„Între timp, discuțiile continuă”, a adăugat președintele. „Schimbarea de regim nu a fost obiectivul nostru. Nu am spus niciodată asta, dar schimbarea de regim s-a produs, deoarece toți liderii lor inițiali au murit. Sunt cu toții morți.”

Noii lideri ai Iranului, „mai puțin radicali”

Trump a susținut că noii lideri ai Iranului sunt „mai puțin radicali și mult mai rezonabili”, în contextul în care oficialii americani negociază, prin intermediari, o posibilă încheiere a conflictului.

De ce ar putea alege Trump weekendul prelungit de Paște pentru o operațiune terestră în Iran

El a reiterat ideea că SUA ar fi obținut o schimbare de regim, afirmând că „toți liderii inițiali au murit”, și a precizat că Washingtonul monitorizează ținte-cheie în paralel cu negocierile.

„Dacă nu se ajunge la un acord, vom lovi foarte puternic fiecare centrală electrică a lor, probabil simultan”, a spus Trump.

Acesta a adăugat că SUA nu au atacat infrastructura petrolieră a Iranului, deși ar fi „cea mai ușoară țintă”, deoarece o astfel de acțiune nu le-ar mai lăsa „nicio șansă de supraviețuire sau reconstrucție”.

Trump cere aliaților să redeschidă Strâmtoarea Ormuz

Donald Trump a declarat că aliații SUA ar trebui să fie cei care redeschid Strâmtoarea Ormuz , îndemnându-i să „își adune curajul” și să preia controlul asupra rutei maritime esențiale.

„Mergeți la strâmtoare și preluați-o, protejați-o, folosiți-o pentru voi înșivă. Partea dificilă a fost făcută, așa că ar trebui să fie ușor”, a spus el.

În ciuda creșterii costurilor energiei, Trump a minimalizat impactul închiderii strâmtorii asupra SUA, susținând că țara nu are nevoie de această rută.

În același timp, a afirmat că traficul maritim „se va relua de la sine” după război, în pofida declarațiilor repetate ale Iranului privind menținerea blocadei asupra pasajului prin care tranzitează aproximativ 20% din petrolul mondial.

Deși Trump a spus că recucerirea strâmtorii ar fi „ușoară”, armata americană nu a încercat până acum să escorteze petrolierele prin zonă, din cauza amenințării iraniene.

„Țările lumii care primesc petrol prin Strâmtoarea Ormuz trebuie să se ocupe de acest pasaj. Trebuie să îl prețuiască”, a declarat el.

Trump nu a menționat NATO

Trump nu a abordat direct NATO în discurs, deși, într-un interviu acordat anterior agenției Reuters, a spus că își va exprima nemulțumirea față de alianță pentru lipsa de sprijin în atingerea obiectivelor SUA în Iran, notează Reuters.

Poate Trump să retragă SUA din NATO? Este posibil din punct de vedere legal?

Relațiile transatlantice s-au tensionat în al doilea mandat al său, după ce aliații europeni au respins solicitarea de a contribui la securizarea traficului petrolier prin Strâmtoarea Ormuz.

Trump a declarat în același interviu că ia „absolut” în calcul retragerea Statelor Unite din NATO , alianță ratificată de Senatul SUA în 1949.

Nu este pentru prima dată când liderul american evocă această posibilitate, el reușind în trecut să pună presiune pe statele membre pentru a-și crește cheltuielile de apărare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

2 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști

3 Trump greșește complet în privința Europei

4 Amănunte picante despre Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu

5 De citit... / „Sunt român, în ciuda numelui, şi tot repet neobosit că m-am săturat să aud despre ce n-a funcţionat”