DNA a pus SECHESTRU pe locuința lui Oprescu și a partenerei (surse)

Procurorii anticorupție au pus sechestru pe locuința primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, și pe a partenerei sale, ambele măsuri fiind luate în vederea confiscării extinse, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Aceleași surse au anunțat luni că procurorii DNA au extins ancheta pentru noi acuzații în cazul lui Oprescu pentru infracțiunile de spălare de bani și grup organizat.

Oprescu ar fi fost adus luni la DNA pentru a i se comunica extinderea cercetărilor.

Sorin Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie. De atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost supus unor investigații amănunțite. De asemenea, Oprescu a fost investigat imagistic cu PET Scan la un centru privat din Fundeni.

Tot el a trimis o plângere la Ministerul Sănătății, în care solicita efectuarea de verificări în legătură cu tratamentul medical pe care îl primește în arestul Poliției Capitalei. În plângerea depusă de avocații săi, Sorin Oprescu îi cerea ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, să verifice dacă îi este respectat dreptul la sănătate, deoarece în arestul Poliției Capitalei nu ar avea parte de un tratament medical corespunzător.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …