DNA a trimis în judecată un fost judecător din Ploiești

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

FIERARU ȘTEFAN, la data faptelor judecător la Curtea de Apel Ploiești, în prezent avocat în cadrul Baroului Prahova, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2008, inculpatul Fieraru Ștefan, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploiești, a pretins și primit de la o persoană (denunțător în cauză), foloase materiale, constând în contravaloarea materialelor de construcție și manopera unor lucrări efectuate la două imobile deținute de magistrat și familia acestuia în municipiul Ploiești, precum și contravaloarea unei racle edificate în incinta unui cimitir din municipiul Ploiești, toate în valoare de 231.443 lei.
În schimbul acestor foloase, inculpatul a promis denunțătorului că își va exercita influența pe lângă judecătorii din cadrul Tribunalului Prahova care aveau spre soluționare o cauză penală în care denunțătorul avea calitatea de inculpat, în scopul adoptării unei soluții favorabile acestuia din urmă.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului Fieraru Ștefan, până la concurența sumei de 231.443 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Ploiești, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică