DNA descinde și la Primăria Sibiu. Sunt vizate contracte din mandatul Iohannis

DNA descinde și la Primăria Sibiu. Sunt vizate contracte din mandatul Iohannis

Procurorii DNA fac miercuri perchezitii la Directia Tehnica a Primariei Municipiului Sibiu, potrivit unui comunicat remis AGERPRES de catre Primaria sibiana. 

"Conducerea institutiei a fost anuntata de un reprezentant al DNA ca se vor efectua astazi perchezitii care vizeaza un angajat al Directiei Tehnice din cadrul Primariei Sibiu. In acest sens vor fi efectuate perchezitii in biroul respectivului functionar", a declarat Mirela Gligore, sefa biroului de presa din Primaria Municipiului Sibiu.

Reamintim ca in paralel au loc perchezitii ale DNA si la directia tehnica a Primariei din Cluj Napoca, unde exista suspiciuni privind contractele de deratizare.

Comunicatul DNA

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2013 - 2015.

În cursul zilei de 07 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 32 de locații situate în județele Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureş şi Prahova, din care 5 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


populare
astăzi

1 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

2 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc

3 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”

4 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

5 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!