Doctorița Flavia Groșan a murit

Doctorița Flavia Groșan, 59 de ani, a murit la Spitalul Județean din Oradea, unde era internată de peste o lună, a confirmat pentru HotNews Gheorghe Carp, managerul spitalului. Ea devenise cunoscută după pozițiile sale publice anti-COVID19 și după ce a fost anchetată de Colegiul Medicilor pentru postări cu informații „false” și „periculoase”.

Bihoreanul a scris că medical pneumolog a murit miercuri. Informația a fost confirmată pentru HotNews de managerul Spitalului Județean din Oradea, Gheorghe Carp.

În urmă cu o săptămână, ea fusese transferată de la secția de Anestezie Terapie Intensivă în cea de Pneumologie. Cu toate că nu mai era asistată respirator, starea ei a fost în continuare foarte gravă, scrie publicația locală.

Doctorița era internată de la jumătatea lunii octombrie la Spitalul Județean Oradea.

Controversele stârnite de doctorița Flavia Groșan

În luna august, medicul Flavia Groșan a stârnit o controversă publică după ce a scris, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că un bărbat de 32 de ani, nevaccinat, ar fi prezentat simptome precum dureri în piept, oboseală accentuată și „ceață mentală”, după ce a avut relații intime cu partenera sa, vaccinată împotriva COVID-19.

Postarea a fost catalogată de Societatea Română de Pneumologie drept „fake news medical”.

Postarea a fost ștearsă ulteiror de către medic, după ce Colegiul Medicilor Bihor a anunțat declanșarea cercetării disciplinare împotriva sa în urma afirmațiilor catalogate drept „periculoase” și „aberante”.

Flavia Groșan a ajuns în centrul atenției și în timpul pandemiei de COVID-19, când a declarat că „a vindecat aproape o mie de pacienţi Covid în diferite stadii, fără nicio zi de spitalizare”, tratând boala „ca pe o pneumonie atipică”. Ea a susținut că „în spitale se fac greșeli uriașe și protocolul Covid omoară, de fapt, bolnavii”, afirmații contrazise de alți medici specialiști.

Mesajele ei au fost amplificate de televiziuni și de rețele sociale, generând un val de sprijin public și chiar proteste de stradă la Oradea. Grupul de Facebook „Alături de Flavia Groșan” a adunat în scurt timp peste 93.000 de membri.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă