DOCUMENT Șefii Aeroporturi București și-au majorat de peste 5 ori indemnizațiile, la aproape 70.000 lei brut pe lună, în plină criză a reducerii deficitului bugetar!

Acționarii Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) au aprobat luni majorarea de peste cinci ori, la aproape 70.000 de lei brut pe lună, a indemnizațiilor pe care le primesc membrii consiliului de administrație, conform unui document obținut de economedia.ro . Majorarea vine în contextul în care România se află în acest moment într-o acută criză bugetară, cu un deficit de 9,3% din PIB, cel mai mare din UE, care ar putea însemna retrogradarea țării la „junk” și suspendarea fondurilor europene, dacă nu sunt luate măsuri de reducere a deficitului. Mai amintim că conducerea CNAB este deja în mijlocul unor controverse.

Astfel, acționarii CNAB au decis luni majorarea indemnizațiilor membrilor consiliului de administrație la 69.840 lei brut (circa 40.000 lei net). Anterior, nivelul indemnizației administratorilor era de 12.656 lei brut (circa 7.400 lei net). Majorarea decisă luni înseamnă o creștere de 5,5 ori a indemnizației brute.

Documentul obținut de Economedia, datat 26 mai 2025:

Consiliul de Administrație al CNAB este format din:

  • Eduard Bachide
  • Georgeta Bumbac
  • Cosmin Florin Mihălțan
  • Ileana Mirela Bîrchi
  • Constantin Gabriel Bunduc
  • Felix Corneliu Ardelean
  • Cătălin Diaconu – membru neremunerat, reprezentant al acționarului minoritar Fondul Proprietatea

Acționarul majoritar al CNAB este Ministerul Transporturilor, cu 80%, iar Fondul Proprietatea este acționar minoritar, cu 20% din voturi. Adunarea Generală a Acționarilor care a luat decizia este formată din Victor Mihail Ionescu și Laurențiu Voicu ca reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și de un reprezentant al Fondul Proprietatea. Decizia a fost luată cu 80% din voturi, deci cu votul reprezentanților Ministerului Transporturilor.

Economedia.ro a cerut un punct de vedere de la conducerea CNAB și Ministerul Transporturilor și va reveni cu răspunsurile imediat ce le va primi.


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc