Doi falşi angajaţi ai Ministerului Dezvoltării, reţinuţi. Ei ar fi promis mai multor persoane facilitarea unor licitaţii cu statul

Marius – Constantin Badea şi Andrei Ion Stoenescu, cei doi suspecţi, au fost prinşi luni de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în timp ce primeau 2.000 de lei de la o persoană. Ei au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de înşelăciune şi a două tentative la infracţiunea de înşelăciune.

Procurorii spun că în perioada martie - aprilie 2014, cei doi l-ar fi indus în eroare un om de afaceri prin faptul că Marius – Constantin Badea ar fi pretins că este este director general în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, acesta din urmă folosindu-se de un nume fals, şi i-ar fi cerut suma de 4.000 euro pentru facilitarea câştigării unui licitaţii organizate de minister şi încheierii ulterioare a unui contract.

De asemenea, în luna aprilie 2014, cei doi suspecţi ar fi indus în eroare un alt bărbat, prin faptul că i-au spus că Andrei Ion Stoenescu este consilier al unui director general din cadrul Ministerului Dezvoltării şi că Marius Badea este director general în cadrul aceluiaşi minister. Cei doi s-ar fi folosit din nou de nume false şi i-au promis bărbatului că îi pot facilita câştigarea unei licitaţii şi încheierea unui contract cu acest minister, pretinzându-i în schimbul ajutorului suma de 9.000 de euro şi un procent de 5% din valoarea contractului

În aceeaşi lună, cei doi au primit de la partea vătămată sumele de 9.000 euro şi 6.000 lei, în scopul menţionat anterior.

Pe 28 aprilie, procurori Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Capitalei i-au prins în flagrant pe cei doi chiar în timp ce primeau suma de 2.000 lei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India