Doi tineri au fost găsiți morți, într-o mașină, în zona lacului Frumoasa din Harghita. Lângă ei era un pistol de asomare

Un tânăr şi o tânără de aproximativ 20 de ani, din judeţul Bacău, au fost găsiţi morți, într-un autoturism aflat într-o zonă împădurită din apropierea Lacului Frumoasa, din județul Harghita.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prim procurorul adjunct Dan Gîlcescu, a precizat, joi, pentru Agerpres, că în interiorul maşinii a mai fost descoperit un pistol de asomare, utilizat de obicei pentru animale.

Trupurile celor doi prezentau urme de împuşcare.

Potrivit procurorului, tinerii sunt din judeţul Bacău, erau împreună de aproximativ un an şi plecaseră de acasă cu o zi înainte să fie găsiţi morţi.

Cazul a fost înregistrat ca dosar penal pentru omor, însă anchetatorii nu exclud nicio variantă, inclusiv crimă urmată de sinucidere.

„S-a deschis dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita. Se tratează ca şi omor, nu excludem nicio variantă. Urmează să vedem împrejurările în care s-a produs”, a precizat Dan Gîlcescu.

În cursul zilei de joi urmează să fie efectuate necropsiile, pentru a se stabili cauzele exacte ale deceselor.

Anchetatorii au fost alertaţi de un cetăţean care trecea prin zonă şi a observat maşina parcată în zona împădurită, a mai transmis reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...