Dolce & Gabbana renunţă la blănurile naturale

Grupul italian de lux Dolce&Gabbana va renunţa să folosească blănuri naturale în colecţiile sale începând acest an, a anunţat luni brandul de modă, într-o declaraţie comună cu Asociaţia pentru drepturile animalelor Humane Society International, transmite Reuters.

"Întregul sistem al modei are un rol semnificativ de responsabilitate socială care trebuie promovat şi încurajat", a afirmat directorul de comunicaţii Fedele Usai.

Dolce&Gabbana va trece la accesorii şi articole de îmbrăcăminte din piele ecologică, dar va continua să colaboreze cu specialiştii blănari pentru a prezerva locurile de muncă şi cunoştinţele.

În încercarea de a-i atrage pe tineri, din ce în ce mai sensibili pe problemele de mediu şi etice, multe branduri s-au angajat să interzică blănurile naturale, inclusiv Armani, Kering, Prada, Valentino, Versace, Moncler şi platforma electronică Yoox Net-a-Porter.AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc