
Domeniul surprinzător în care investește Radu Drăgușin. Afacerea proprie în care a băgat o parte din banii câștigați la Tottenham dă roade
Radu Drăgușin, fundaș central care speră să revină în planurile celor de la Tottenham , și-a diversificat activitățile și a investit o parte din averea sa într-o afacere proprie, cu care vizează succesul pe termen lung.
În paralel cu revenirea pe teren după o accidentare care l-a ținut departe de fotbal mai bine de nouă luni , Drăgușin și-a pus banii la lucru și compania sa arată semne importante de creștere.
Fotbalistul a înființat în 2021 firma MASTERS OF BLACK SRL, specializată în curățenia interioară a clădirilor, conform codului CAEN 8121.
În doar doi ani, afacerea a cunoscut o evoluție spectaculoasă: cifra de afaceri pentru 2024 a depășit 1.12 milioane de lei, dublu față de anul precedent și de 16 ori mai mare decât în 2022.
Fotbalistul a investit bani și în imobiliare
Potrivit Termene.ro , el deține 5,5% dintr-o companie implicată în dezvoltarea cartierului Quartier Azuga, situat în Colentina.
Radu Drăgușin a urmărit exemplul mai multor figuri din lumea sportului românesc.
Ciprian Tătărușanu, Ciprian Marica, Simona Halep, Cosmin Olăroiu sau Florin Tănase au ales și ei să își plaseze banii în afaceri imobiliare sau proiecte hoteliere. Tătărușanu controlează 75% din Grand Estate Development, Marica investește împreună cu antrenorul Ioan Andone, iar Simona Halep deține hoteluri în Poiana Brașov și Constanța , precum și mai multe proprietăți de lux în Capitală. Cosmin Olăroiu este partener în diverse proiecte imobiliare importante.
De asemenea, Ciprian Marica, alături de legendarul Ilie Năstase, a dezvoltat un complex sportiv în zona Pipera din nordul Bucureștiului. Aici se află terenuri de fotbal, minifotbal și tenis, folosite de cluburi din Liga 4 București.
Sursa: adevarul.ro

