Donald Trump a pierdut ambele camere ale Congresului: ce nu mai poate face singur

Înfrângerea categorică suferită de republicani la alegerile intermediare din 2026 îl lasă pe Donald Trump fără sprijinul Congresului. Din ianuarie 2027, democrații vor prelua controlul ambelor camere, având puterea de a bloca bugetele și nominalizările președintelui, dar și de a iniția o nouă procedură de punere sub acuzare. Cu toate acestea, administrația prezidențială pregătește încă din primăvară un plan de guvernare bazat exclusiv pe ordine executive.

Deși Donald Trump le-a cerut alegătorilor americani să meargă la urne imaginându-și că numele său se află pe buletinul de vot („I’m just asking everybody to pretend that I’m on the ballot”), rezultatul scrutinului intermediar de marți a reprezentat un vot masiv de blam la adresa liderului de la Casa Albă și a Partidului Republican. Potrivit datelor AP Voter Poll , majoritatea electoratului își dorește ca legislativul să impună un control mai strict asupra președintelui, considerând administrația actuală responsabilă pentru nivelul ridicat al costurilor de trai.

Valul democrat a reușit să răstoarne rezultatele chiar și în fiefuri tradițional republicane. Democrații au întors în favoarea lor districte pe care Trump le câștigase în 2024 cu avansuri de până la 18 puncte procentuale. Mai mult, aceștia au obținut cel puțin șapte mandate de senator în state precum Texas, Ohio, Iowa, Maine, Carolina de Nord, Carolina de Sud și chiar în Kansas – un stat care nu mai trimisese un democrat în Senat de aproape o sută de ani.

Miercuri dimineață, într-o intervenție la Fox News, Donald Trump și-a recunoscut eșecul. Liderul american a admis că adversarii săi democrați „au făcut o treabă bună” în timpul campaniei electorale, însă a plasat responsabilitatea înfrângerii pe umerii candidaților republicani.

Cum i se restrânge puterea președintelui din 2027

Actuala majoritate republicană va mai deține controlul asupra celor două camere doar până la data de 3 ianuarie 2027, când noul Congres își va prelua oficial mandatul. Din acel moment, capacitatea de decizie unilaterală a lui Donald Trump va fi sever limitată.

În primul rând, orice proiect legislativ inițiat de președinte va avea nevoie de votul unui Congres ostil. Deoarece legislativul deține controlul asupra bugetului federal, democrații vor putea restricționa fondurile alocate proiectelor prezidențiale, inclusiv finanțarea operațiunilor militare și a războaielor. Totodată, noua majoritate din Senat îi oferă opoziției pârghia necesară pentru a bloca numirile făcute de Trump în aparatul executiv și în sistemul judiciar, inclusiv eventualele nominalizări pentru Curtea Supremă.

Cel mai mare risc politic pentru liderul de la Casa Albă rămâne însă capacitatea democraților de a demara anchete parlamentare și, eventual, de a declanșa procedura de punere sub acuzare (impeachment). Conform Articolului II din Constituția SUA:

„Președintele, vicepreședintele și toți funcționarii civili ai Statelor Unite vor fi demiși din funcție în urma punerii sub acuzare și a condamnării pentru trădare, luare de mită sau alte infracțiuni și delicte grave.”

Strategia Casei Albe pentru a guverna fără Congres

Anticipând pierderea majorității parlamentare, echipa lui Donald Trump a început să lucreze de luni de zile la un plan de rezervă, informează Reuters . Un oficial al administrației a dezvăluit pentru agenția de presă că la Casa Albă s-au făcut pregătiri atât pentru a face față viitoarelor investigații ale democraților, cât și pentru a aplica agenda prezidențială ocolind Congresul, exclusiv prin puterea executivă.

Încă din luna aprilie, oficiali de rang înalt – printre care directorul de buget Russell Vought și adjunctul șefului de cabinet, Stephen Miller – colaborează cu Biroul Consilierului Juridic al Casei Albe. Scopul lor este să identifice ce ordine executive poate emite președintele fără avizul Congresului în domenii cheie precum tarifele vamale, imigrația, cheltuielile federale și costurile locuințelor.

În paralel, consilierul prezidențial Will Scharf coordonează o echipă care evaluează „ce poate face Trump în mod legal pe cont propriu, unde și-ar putea depăși limitele autorității și cum să-și apere aceste decizii în instanță”, a mai precizat sursa citată de Reuters, adăugând că președintele a fost informat și a luat parte direct la aceste discuții strategice.

Ce prerogative îi lasă Constituția lui Donald Trump

De la revenirea sa în Biroul Oval, Donald Trump a guvernat intens prin ordine executive, fără a cere aprobarea Congresului: a înăsprit controlul asupra imigrației, a dictat noi tarife vamale și chiar a declanșat un război împotriva Iranului. Legea fundamentală îi permite în continuare să își exercite autoritatea executivă asupra birocrației federale, politicii externe și comerțului.

Articolul II al Constituției americane definește clar partajul puterii între șeful statului, Senat și Camera Reprezentanților:

„Președintele va fi Comandantul Suprem al Armatei și Marinei Statelor Unite, precum și al Miliției diferitelor State, atunci când este chemat în serviciul efectiv al Statelor Unite; el poate solicita opinia scrisă a ofițerului principal din fiecare dintre departamentele executive, cu privire la orice subiect referitor la îndatoririle funcțiilor lor respective și va avea puterea de a acorda amânări și grațieri pentru infracțiunile împotriva Statelor Unite, cu excepția cazurilor de punere sub acuzare.

El va avea puterea, prin și cu avizul și consimțământul Senatului, de a încheia tratate, cu condiția ca două treimi din senatorii prezenți să fie de acord; și va numi și, prin și cu avizul și consimțământul Senatului, va numi ambasadori, alți miniștri și consuli, judecători ai Curții Supreme și toți ceilalți funcționari ai Statelor Unite, ale căror numiri nu sunt prevăzute altfel în prezentul document și care vor fi stabilite prin lege: dar Congresul poate, prin lege, să încredințeze numirea acelor funcționari inferiori, după cum consideră de cuviință, numai Președintelui, instanțelor judecătorești sau șefilor departamentelor.

Președintele va avea puterea de a ocupa toate locurile vacante care pot apărea în timpul pauzei Senatului, prin acordarea de comisii care vor expira la sfârșitul următoarei sesiuni.

El va furniza Congresului, din când în când, informații despre starea Uniunii și va recomanda spre examinare măsurile pe care le va considera necesare și oportune; în ocazii extraordinare, poate convoca ambele Camere sau oricare dintre ele, iar în caz de dezacord între ele cu privire la momentul amânării, le poate amâna până la momentul pe care îl consideră potrivit; va primi ambasadori și alți miniștri publici; va avea grijă ca legile să fie executate cu fidelitate și va numi toți funcționarii Statelor Unite”. — Constituția SUA, Articolul II

Explorează subiectele:

Donald TrumpCongresul SUAalegeri SUA


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte