Donald Trump îşi face pe Twitter bilanţul primului an la Casa Albă

Donald Trump îşi face pe Twitter bilanţul primului an la Casa Albă

Preşedintele Donald Trump şi-a făcut duminică bilanţul primului său an din mandatul prezidenţial şi a enunţat priorităţile sale pentru anul 2018, într-o salvă de mesaje pe Twitter, reţeaua sa de socializare preferată, după ce a asigurat că nu va renunţa la acest mijloc de comunicare atât timp cât va avea de-a face cu o presă puternic ostilă, relatează AFP.

Într-una dintre aceste postări el a salutat anul record înregistrat pe Wall Street, însoţind mesajul şi de o înţepătură la adresa rivalilor săi din Partidul Democrat şi contracandidatei sale în scrutinul din 8 noiembrie 2016, Hillary Clinton.

'Dacă Democraţii (Hillary necinstita) ar fi fost aleşi, acţiunile voastre ar fi pierdut 50% faţă de valoarea lor de dinaintea zilei alegerilor. Acum ele au un viitor frumos - şi este doar începutul!', a scris Trump de la reşedinţa sa din Mar-a-Lago (Florida).


El s-a referit apoi la alegerile legislative ce vor avea loc în noiembrie 2018, când republicanii vor trebui să-şi apere majoritatea în Congres. 'De ce să dorească alegătorii inteligenţi să trimită democraţii în Congres la alegerile din 2018, dacă politicile lor vor ucide complet marea bogăţie creată de la alegeri ?', s-a întrebat Trump.


Mai departe el a enumerat lista cu promisiunile de campanie pe care consideră că le-a îndeplinit, menţionând printre ele consolidarea protejării frontierei cu Mexicul în faţa imigraţiei ilegale - deşi încă nu a reuşit să ridice acolo zidul pe care l-a promis -, reforma sistemului fiscal, lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic şi nominalizarea unor magistraţi republicani în instanţele superioare americane.

Renumit pentru tweet-urile sale tranşante, care au marcat o campanie electorală fără precedent şi apoi un an tumultos, Donald Trump a asigurat că va continua să folosească această reţea de socializare, motivând că este obligat s-o facă în condiţiile în care se confruntă în continuare cu o presă ostilă şi care îi sprijină pe adversarii săi.

'Folosesc reţelele de socializare nu pentru că îmi place aceasta, ci pentru că este singura modalitate de a combate o 'presă' FOARTE necinstită şi incorectă, descrisă acum adesea drept mass-media informaţiilor false (fake news). Surse contestabile şi inexistente sunt utilizate mai mult ca niciodată. Multe relatări şi articole sunt pură ficţiune', a mai scris Trump pe Twitter.


AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…