Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Dosar Microsoft 3: Dinu Pescariu, Claudiu Florică și Călin Tatomir rămân sub control judiciar

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis luni ca fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică și Călin Tatomir, fost director general al Microsoft România SRL, să rămână sub control judiciar în dosarul licențelor Microsoft.

Luni, la Instanța supremă, s-a desfășurat primul termen al procesului, aflat în faza de cameră preliminară, în care sunt judecați fostul ministru Gabriel Sandu (aflat în penitenciar), Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică și Călin Tatomir.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor, este acuzat de abuz în serviciu, Dinu Pescariu și Claudiu Florică — instigare la abuz în serviciu, iar Călin Tatomir este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în condițiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licențe Microsoft, Gabriel Sandu, cu încălcarea dispozițiilor legale și la instigarea lui Claudiu Florică și a lui Dinu Pescariu, ar fi depus diligențele necesare pentru încheierea unui nou contract.

Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitații publice în condițiile OUG 34/2006.

"În acest context, inculpații Dinu Mihail Pescariu și Claudiu Ionuț Florică, în calitate de reprezentanți în fapt/drept ai societății D.Con.Net AG, pentru a fi favorizați în câștigarea licitației publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au și plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro", mai spun procurorii.

DNA arată că, în urma înțelegerii avute de Pescariu și Florică cu ministrul Sandu, acesta din urmă a aprobat documentația de atribuire aferentă procedurii de licitație deschisă inițiată pentru "Achiziționarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare".

"Documentația care a stat la baza licitației (referat de necesitate și caiet de sarcini) conținea condiții restrictive nejustificate de participare la licitația organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din care făcea parte și firma Dim Soft SRL. De asemenea, prin răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în cadrul procedurii de licitație, Gabriel Sandu ar fi menținut condițiile restrictive prin care să fie favorizată D.Con-Net AG.", susțin anchetatorii.

Astfel, notează DNA, s-ar fi impus condiții conform cărora la licitație puteau participa doar firme care avuseseră încheiate contracte de un anumit tip și peste o anumită valoare și care să fi fost executate în România, în ultimii trei ani. Condițiile respective erau îndeplinite de o singură societate din lume, respectiv Dim Soft SRL, indică procurorii.

În vederea stabilirii condițiilor restrictive de participare la licitație prin care să fie favorizată asocierea D.Con-Net AG din care făcea parte firma Dim Soft SRL, Florică ar fi avut mai multe întâlniri cu Sandu pentru a-i transmite ce să se insereze în caietul de sarcini.

Anchetatorii mai notează că, în urma câștigării licitației publice, a fost încheiat un contract de furnizare de produse între MCSI și consorțiul D.Con-Net AG, în calitate de lider al asocierii. Din asociere făcea parte și Dim Soft SRL, iar valoarea totală a contractului ce trebuia plătită de minister era de 90.182.344 euro.

Prejudiciul reținut este în sumă de 51.396.344 euro și reprezintă diferența dintre suma plătită de Ministerul Comunicațiilor (90.182.344 euro) și suma care a fost facturată de SC Dim Soft SRL (38.786.000 euro). Totodată, a fost creat în același cuantum un folos necuvenit în favoarea D.Con-Net AG.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 HOPA! ȘOC în PSD? Dăncilă a fost la Bruxelles în calitate de candidat la postul de comisar european? Amănunte …

2 Această CARACATIȚĂ trăiește în toate orașele României!

3 Adevăratul sondaj pentru Dăncilă și PSD! Gâdea și Antena 3, preș la picioarele lui Iohannis după întâlnirea cu…

4 De ce l-a sfidat Dăncilă pe Tăriceanu. Îl așteaptă un nou dosar? Amănunte INCENDIARE!

5 SCANDAL în PSD! Dăncilă a negociat cu frații Ciocan preluarea organizației de la Olt! Stănescu a aflat și a lu…

recomandări

Te ia DNA: Sorin Tilihoi

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Tipul ăsta coboară un baraj vertical cu bicicleta