Dosar penal în cazul medicilor electrocutaţi la Spitalul Colţea din Capitală

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate în muncă, după ce, joi, doi medici şi un pacient au fost electrocutaţi în sala de operaţii, la Spitalul Colţea.

Dosar penal în cazul medicilor electrocutaţi la Spitalul Colţea din Capitală (Imagine: Codrin Prisecaru/ Mediafax Foto)

"Ne-am sesizat din oficiu, vineri, 29 iunie. S-a început urmărirea penală in rem pentru neluarea măsurilor legale de securitaritate şi sănătate în muncă şi nerespectarea acestora. Tot vineri seara s-a făcut şi cercetarea la faţa locului. Momentan, procurorii au dispus ca actele de urmărire să fie întreprinse cu ajutorul colegilor de la Politia Sector 3, Serviciul de investigare a infracţionalităţilor economice" , a declarat pentru MEDIAFAX Arina Corsei, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Marian Stamate, medicul care a fost electrocutat joi, alături de un rezident şi un pacient, în sala de operaţii, a spus vineri că intenţionează să dea în judecată conducerea spitalului Colţea, precizând că nu este prima dată când are loc un asemenea incident. „Dacă alţi colegi vor avea benevolenţa să meargă alături de mine, este cu atât mai bine, dacă nu, voi acţiona singur în instanţă”, a precizat medicul.

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că se va face un control la Spitalul Colţea în urma incidentului, instituţia explicând că nu s-au făcut verificări până în prezent pentru că unitatea medicală este în subordinea autorităţilor locale. Şi cei de la Administraţia Spitalelor au demarat o anchetă pentru a stabili care au fost cauzele incidentului.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Noua Eră / O poveste care dă fiori despre ce va să vină...

2 Barack Obama a declarat că extratereștrii sunt reali și a dat informații despre Zona 51

3 Jaful spectaculos pe care nimeni nu l-a observat timp de trei zile. Hoții care au fugit cu peste 100 milioane de euro nu au fost prinși

4 A fost prins criminalul lui Gheorghe Chindriș. Detalii șocante din anchetă: victima, lovită în cap cu un calorifer electric

5 Mafioți ucraineni au folosit identitatea unei judecătoare a CCR pentru a fura o firmă din România. „Am formulat plângere penală”