Dosarul american de acuzare împotriva lui Julian Assange va fi depus vineri (WikiLeaks)

Dosarul american de acuzare împotriva lui Julian Assange va fi depus vineri (WikiLeaks)

Autorităţile americane vor depune vineri în faţa justiţiei britanice elementele de care dispun pentru a sprijini cererea lor de extrădare a lui Julian Assange, încarcerat în Regatul Unit, a afirmat marţi redactorul-şef al WikiLeaks, Kristinn Hrafnsson, citat de AFP.

O audiere este prevăzută vineri în faţa tribunalului londonez din Westminster. Cu această ocazie, "autorităţile americane vor depune probe în sprijinul cererii lor de extrădare", a declarat Hrafnsson în cursul unei conferinţe de presă la Londra.

Prezenţa lui Julian Assange nu este necesară, iar dacă va fi totuşi de faţă va fi prin videoconferinţă, a adăugat Hrafnsson, precizând că audierea de vineri se va axa în special pe elemente de procedură.

"Prima confruntare adevărată a argumentelor" între apărarea fondatorului WikiLeaks şi autorităţile americane va avea loc peste câteva săptămâni, poate chiar peste câteva luni, a spus el.

Refugiat timp de aproape şapte ani în ambasada Ecuadorului la Londra, Julian Assange, 47 de ani, a fost arestat, cu acceptul guvernului de la Quito, la 11 aprilie de autorităţile britanice care l-au încarcerat imediat, iar apoi l-au condamnat la o pedeapsă de 50 de săptămâni de închisoare la 1 mai pentru nerespectarea condiţiilor de eliberare provizorie.

Justiţia americană cere extrădarea sa şi l-a inculpat în virtutea legii anti-spionaj. SUA îi reproşează australianului că ar fi pus în pericol unele din sursele lor în urma publicării în 2010 de către WikiLeaks a 250.000 de cablograme diplomatice şi a circa 500.000 de documente confidenţiale referitoare la activităţile armatei americane în Irak şi în Afganistan.

Citirea "actului de acuzare este foarte revelatoare pentru natura întregului caz", a apreciat Kristinn Hrafnsson, subliniind că legislaţia antispionaj invocată de justiţia americană este un "cadru juridic arhaic" care "nu a fost utilizat niciodată împotriva unui editor şi a unui jurnalist până acum".

Acest dosar constituie un "moment decisiv pentru apărarea jurnalismului. Pentru libertatea presei", a insistat el.

Deţinut în închisoarea de înaltă securitate de la Belmarsh, în sud-estul Londrei, Julian Assange a fost transferat în unitatea medicală a penitenciarului din cauza îngrijorărilor cu privire la starea sănătăţii sale.

Marţi, el a primit vizita tatălui său, John Shipton, şi a artistului disident chinez Ai Weiwei, potrivit agenţiei britanice Press Association. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Un raport devastator despre manipulatorii folosiți de PSD pentru a-i deruta și ațâța pe români pe tema COVID-1…

2 La Stampa / Elveția va refuza internarea la reanimare a bătrânilor bolnavi de coronavirus

3 Ciolacu, reacție dementă după ce a fost amendat de Poliție! Imbecilul se dă persecutat politic!

4 De citit! Asta a lăsat PSD moștenire României!

5 VIDEO Europarlamentar austriac: Nu știu dacă ați văzut cum se cultivă roșiile în Olanda, de aceea nu au gust. …