Două arestări în cazul furtului unui pistol din locuința unui fost ofițer SRI

Un bărbat de 23 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar pentru alt tânăr de 19 a fost dispusă arestarea preventivă în lipsă, după ce s-au furat un pistol, cartușe și mai multe bijuterii din locuința unui fost ofițer SRI, la începutul anului.

Arestări preventive în cazul furtului unui pistol din casa unui fost ofițer SRI - Foto Arhiva

Arestări preventive în cazul furtului unui pistol din casa unui fost ofițer SRI - Foto Arhiva

Tinerii sunt anchetați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, potrivit Agerpres.

Pe 30 ianuarie, polițiștii au găsit în Lacul Pantelimon pistolul și cartușele furate din casa unui fost ofiţer SRI, după o acţiune desfăşurată de Poliţie împreună cu scafandrii din cadrul ISUBIF.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus, sâmbătă, 3 februarie, arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de bărbatul de 23 de ani, precum şi arestarea preventivă în lipsă faţa de bărbatul de 19 ani, potrivit Poliției din Ilfov. Cu o zi înainte, fuseseră efectuate două percheziţii la domiciliile celor două persoane.

Tânărul de 23 de ani a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov pentru cercetări. Ulterior, acesta a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu privire la dispunerea de măsuri preventive, atât faţă de bărbatul de 23 de ani, cât şi în lipsă faţă de bărbatul de 19 ani.

Reamintim că spargerea a avut loc la începutul anului, în seara zilei de 6 ianuarie, când din locuința din Voluntari a unui fost ofițer SRI au fost sustrase mai multe bijuterii, un pistol letal și 24 de cartușe. Lucrurile erau păstrate într-un seif și, pentru că hoții știau locul în care erau ținute bunurile, victima crede că hoții au acționat la pont.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

2 O femeie a murit în vehiculul electric care a luat foc în mers, pe un bulevard din București. Soțul său a reușit să se salveze

3 VIDEO Ana Birchall / „Inițial am crezut că este un fake… dar nu este deși, pentru reputația și imaginea României, chiar aș fi vrut să nu fie adevărat”

4 „Nu mai e ca înainte”. Mărturiile românilor dintr-o țară europeană renumită până de curând pentru nivelul de trai

5 Moise Guran / Nea Marcel de la Buzău, acest manelist al politicii românești, gata oricând să-ți facă o cântare intitulată „mă doare-n plută de deficit”